Sorana Cîrstea, victorie fulminantă cu Jelena Ostapenko, la Brisbane! Urmează duelul de 5 stele cu Aryna Sabalenka, #1WTA
Sorana Cîrstea a obținut o victorie fabuloasă în fața Jelenei Ostapenko, în turul 2 de la Brisbane, primul turneu important din 2026. Sportiva noastră s-a impus cu 6-2, 7-6, și o va întâlni în optimile competiției pe Aryna Sabalenka, cea mai bună jucătoare a lumii și lidera clasamentului WTA.
Sorana Cirstea - Karolina Muchova - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea a început impecabil ultimul său sezon în tenisul profesionist. Calificată direct pe tabloul principal la turneul WTA 500 de la Brisbane, sportiva noastră a câștigat fără drept de apel duelul cu Anastasya Pavlyuchenkova, scor 6-3, 6-1, în doar 58 de minute de joc.
Din păcate, Sorana a fost singura româncă ce a reușit să se califice în turul secund, Gabi Ruse și Jaqueline Cristian fiind eliminate în runda inaugurală.
În această dimineață, Sorana a întâlnit-o pe Jelena Ostapenko, a 23-a jucătoare a lumii, în fața căreia a făcut un meci foarte bun. Românca a câștigat cu 6-2, 7-6, calificându-se în optimile de finală, acolo unde o așteaptă duelul de 5 stele cu Aryna Sabalenka.
Partida a început cu jucătoarea noastră la serviciu, iar primul game a fost unul extrem de disputat, care a contat enorm în economia primului set. Ostapenko a avut două mingi de break, dar jucătoarea noastră le-a salvat pe ambele și a făcut 1-0, pornind partida cu un moral excelent.
Au urmat câteva game-uri mai liniștite pe serviciul fiecărei jucătoare, dar s-a mers umăr la umăr doar până la 2-2. Aici, Sorana a rupt echilibrul, iar după un game câștigat pe serviciu, a realizat și primul break al partidei.
Cîrstea a făcut 5-2, cu un serviciu solid, după care Jelena a cedat complet inițiativa și și-a pierdut încă o dată serviciul, românca impunându-se cu 6-2 în runda inaugurală.
Letona a început tare setul 2 și a realizat breakul încă din start, Sori luând un singur punct pe propriul serviciu. Românca a luptat extraordinar și a făcut imediat rebreakul, egalând la 1, după care a făcut 2-1 cu primul game alb al partidei.
Nu s-a mai greșit apoi de nicio parte, astfel că s-a ajuns la scorul de 5-5, astfel că setul secund a avut nevoie de prelungiri. Sori și-a făcut prima serviciu, după care Ostapenko a fost din nou aproape de a greși, dar a reușit până la urmă să trimită setul în tiebreak. Aici, românca s-a impus cu 7-5 și a închis partida cu 6-2, 7-6, după o oră și 47 de minute.
Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka, în optimile de la Brisbane
În turul următor, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Aryna Sabalenka. Numărul unu mondial, a început impresionant sezonul 2026, cu o victorie categorică, 6-0, 6-1, cu Cristina Bucşa, la Brisbane.
Sabalenka şi-a egalat în această dimineaţă recordul celui mai scurt meci din carieră (47 de minute) şi are o serie de 34 de victorii în ultimele 36 de meciuri pe tărâm australian.
Campioană la Brisbane în 2025, după ce în 2024 juca finala (înfrângere la Rybakina), Sabalenka a arătat încă o dată că forma ei în startul de sezon e una excepţională.
Sabalenka pleacă drept mare favorită în fața Soranei Cîrstea. De două ori s-au întâlnit cele două jucătoare până acum, victoriile fiind împărțite. Sorana s-a impus cu un dublu 6-4, 6-4, la Miami 2023, în timp ce Aryna câștiga cu 6-4, 6-3, în același an, la Madrid.
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2218.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4387.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)