Marta Kostyuk, jucătoarea începutului de an! După ce a bătut #3WTA, a învins-o şi pe Andreeva. Aşa arată semifinalele la Brisbane
Publicat 09/01/2026 la 12:47 GMT+2
Marta Kostyuk produce surpriză după surpriză la Brisbane, acolo unde s-a calificat în semifinale după un succes în minimum de seturi, 7-6(7), 6-3 contra Mirrei Andreeva. Ucraineanca o învinsese ieri pe Amanda Anisimova, a 3-a jucătoare a lumii.
Marta Kostyuk, la Brisbane
Credit imagine: Getty Images
Marta Kostyuk e o jucătoare "în misiune" l a Brisbane, acolo unde practică în aceste zile, poate, cel mai bun tenis al carierei. După ce ieri a trecut de Amanda Anisimova, finalista de la Wimbledon şi US Open, sportiva din ţara vecină s-a impus în sferturi în faţa altei jucătoare de top 10, Mirra Andreeva.
Rusoaica venea după un meci de 3 ore, în care a salvat două mingi de meci, contra Lindei Noskova, astfel că oboseala e posibil să fi jucat un rol important în ecuaţia rezultatului de azi. Dar asta nu ştirbeşte cu nimic prestaţia excepţională a ucrainencei, care a jucat fără greşeală în punctele sub presiune.
Kostyuk a trecut peste faptul că a fost egalată la 5, după ce a servit pentru primul set şi a închis prima manşă la tie-break, la a 3-a minge de set avută. A fost un prim set care a durat 69 de minute, care s-a dovedit decisiv: Andreeva a cedat fizic şi mental în manşa a doua, ratând posibilitatea de a ajunge în prima semifinală a anului.
Kostyuk - Pegula şi Sabalenka - Muchova, semifinalele de la Brisbane
Marta nu mai câştigase de 11 luni contra unei sportive de top 10, iar acum a reuşit două astfel de victorii în zile succesive, lucru care ilustrează cât de în formă e în acest debut de sezon.
În semifinalele competiției, Kostyuk o va întâlni pe Jessica Pegula, care a trecut în sferturi de altă rusoaică, Samsonova (6-3, 7-6). Americanca pare favorită în duelul din "careul de aşi", mai ales că are 4-1 la întâlnirile directe cu sportiva din Ucraina, însă, la ce formă a arătat Marta în această săptămână, orice este posibil.
În celălalt duel din penultimul act de la Brisbane, faţă în faţă vor fi Aryna Sabalenka, liderul mondial, şi Karolina Muchova, care a reuşit surpriza, trecând în sferturi de Rybakina (sportivă care avea o serie de 13 victorii la rând). Bielorusa e favorită pentru a 3-a finală la rând la competiţia australiană, dar trebuie spus că Muchova are avantaj la directe, 3-1: Karolina a câştigat ultimele 3 dispute contra bielorusei (în semifinale la Roland Garros 2023, în semifinale la Cincinnati şi sferturi la Beijing, de fiecare dată în decisiv).
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo