Bublik, campion la Hong Kong! În afara primilor 80 din lume acum 10 luni, Sascha intră în top 10 ATP + o prezență în premieră în top 5 mondial
Publicat 11/01/2026 la 12:02 GMT+2
Alexander Bublik a câștigat turneul de la Hong Kong (ATP 250), trecând în finală de Lorenzo Musetti, scor 7-6, 6-3. Grație acestui succes, kazahul va intra în premieră în top 10 ATP. De partea cealaltă, cu punctele obținute în competiția asiatică, italianul va ajunge pentru prima oară între primii 5 din lume.
Alexander Bublik, campion la Hong Kong
Credit imagine: Getty Images
Fără îndoială unul dintre cei mai talentaţi jucători din istoria recentă, Bublik a fost mereu un "bad boy" al circuitului, loviturile sale fabuloase fiind doar o picătură într-un ocean de inconstanţă, venită ca urmare a caracterului său ludic. Doar că Sascha s-a maturizat enorm în 2025, iar cariera sa a luat o turnură la 180 de grade în ultimele luni. Sportivul născut în Rusia a trecut de la a fi un agitator, un scandalagiu, un tenismen cu un potenţial enorm, dar fără continuitate, la a deveni unul dintre cei mai periculoși și consecvenți jucători dintr-un sport pe care îl privește cu mult mai mare respect decât în trecut.
Sasha e cu totul alt jucător în momentele importante, câştigă cu o uşurinţă dezarmantă puncte sub presiune, dând dovadă de un calm de care nu îl credeam capabil înainte de 2025. Anul trecut, sportivul de 28 de ani a câștigat 4 finale, din 4 disputate, iar în noul sezon arată la fel de bine.
Azi, în ultimul act de la Hong Kong, Bublik a servit 10 ași și a câștigat 78% din punctele jucate cu primul serviciu, neoferindu-i prea multe șanse lui Musetti: 7-6, 6-3. E adevărat, după un prim set echilibrat, Lorenzo a scăzut nivelul puțin, fiind afectat de o problemă la mână.
Cu acest succes, Sascha va intra în premieră în top 10 ATP, o performanță la care nu visa în anii anteriori, când, deși reușea puncte magice destul de des, era extrem de precar la capitolul consistență.
"Am pierdut multe finale în viața mea și știu cum se simte, așa că vreau să îi transmit un mesaj lui Lorenzo: vei câștiga ceva foarte important în perioada următoare, pentru că o meriți.
Cu acest succes, intru pentru prima oară între primii 10 din lume, astfel că Hong Kong va rămâne mereu în inima mea. Nu aș fi crezut pe nimeni că pot să ajung pe o asemenea poziție, în urmă cu câțiva ani", a explicat kazahul la festivitatea de premiere de după finală.
Cu 10 luni în urmă, sportivul din Kazakhstan era situat în afara celor mai buni 80 de jucători ai lumii, astfel că saltul impresionant din clasament e cu atât mai special.
Bublik, în top 10 - Musetti e al treilea italian din istorie care urcă între primii 5 din lume
Cu prestația de la Hong Kong, Lorenzo Musetti a devenit al 3-lea italian din istorie care ajunge între cei mai buni 5 jucători ai lumii, după Adriano Panatta și Jannik Sinner.
"A părut că nu a fost ziua mea. E greu să vorbești după o înfrângere, dar vreau să îl felicit pe Sascha. Vine după un an excelent, în care a făcut meciuri tot mai bune. În ceea ce mă privește, încerc să mă îmbunătățesc cu fiecare turneu", a spus italianul la final.
Musetti, care a devenit la Paris primul italian după 100 de ani care cucerește medalie la Jocurile Olimpice (bronz), speră acum ca problemele de la brațul drept să nu îi afecteze evoluția de la Australian Open, acolo unde are șansa să urce între primii 4 din lume. Asta pentru că Novak Djokovic are de apărat o semifinală, în timp ce sportivul antrenat de Simone Tartarini și Jose Perlas a fost eliminat rapid la ediția de anul trecut (turul 3).
Noul clasament ATP
1. Carlos Alcaraz - 12050 puncte
2. Jannik Sinner - 11500
3. Alexander Zverev - 5105
4. Novak Djokovic - 4780
5. Lorenzo Musetti - 4105
6. Alex De Minaur - 4080
7. Felix Auger-Aliassime - 3990
8. Ben Shelton - 3960
9. Taylor Fritz - 3840
10. Alexander Bublik - 3065
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo