Halep şi Nadal sunt în situaţii similare. Ambii au avut probleme medicale după Australian Open şi au declarat forfait pentru următoarele turnee. Marele campion spaniol a anunţat acum două zile că spune "pas" şi competiţiei de la Miami, însă Simo va fi prezentă acolo.

Simona Halep merge la Miami la sfatul lui Darren Cahill

Halep a lăsat de înţeles că a fost tentată să nu participe, pentru a pregăti la rândul său sezonul de zgură, suprafaţă pe care se simte cel mai bine. Jucătoarea noastră e văzută de specialişti cu cele mai mari şanse să se impună la Roland Garros (în direct pe Eurosport 1 şi Eurosport Player), însă Cahill a considerat de cuviinţă că ar fi mai util pentru Simo să meargă la Miami. Ritmul dat de o competiţie mare nu poate fi înlocuit de antrenamentul individual, chiar dacă acesta ar avea loc pe suprafaţa roşie.
Transylvania Open
Halep a ratat calificarea la Turneul Campioanelor pentru prima dată în 7 ani! Cum a reacționat
ACUM O ORĂ
"Mă duc la Miami. O să plec săptămâna viitoare. Îmi doresc tare mult să pot face câteva meciuri bune, pentru că am nevoie de meciuri oficiale. Am avut acum, din nou, o lună de pauză. Vreau să joc bine, vreau să fiu atentă pe ce am de făcut pe teren.
Pe hard nu e ușor, mai ales în America, unde multe fete sunt acomodate deja, se antrenează acolo. Mă duc acolo cu multă încredere. Un rol important în luarea acestei decizii l-a avut Darren. A vrut foarte mult să joc la Miami pentru că e un turneu bun", a spus Simona Halep pentru Digi Sport.
La Miami vor fi prezente toate jucătoarele din top 10 WTA, printre care deținătoarea trofeului, australianca Ashleigh Barty, Naomi Osaka, cea care a câștigat Australian Open în acest an dar și Serena Williams, jucătoarea care a eliminat-o pe Halep la turneul de la Antipozi. Pe tabloul principal de la Miami vor fi prezente și alte trei tenismene din România: Patricia Țig, Sorana Cîrstea și Irina Begu.
Capii de serie la Openul de la Miami
1 BARTY, ASHLEIGH (AUS)
2 OSAKA, NAOMI (JAP)
3 HALEP, SIMONA (ROM)
4 KENIN, SOFIA (SUA)
5 SVITOLINA, ELINA (UCR)
6 PLISKOVA, KAROLINA (CEH)
7 WILLIAMS, SERENA (SUA)
8 SABALENKA, ARYNA (BEL)
9 ANDREESCU, BIANCA (CAN)
10 KVITOVA, PETRA (CEH)
11 BERTENS, KIKI (OLA)
12 BENCIC, BELINDA (ELV)
13 BRADY, JENNIFER (SUA)
14 AZARENKA, VICTORIA (BEL)
15 MUGURUZA, GARBINE (SPA)
16 KONTA, JOHANNA (ANG)

Nadal a refuzat Miami pentru a se concentra exclusiv pe zgură

Rafael Nadal a anunțat marți printr-o postare pe Twitter că nu va concura la turneul ATP Master Series 1000 de la Miami, invocând în continuare probleme de sănătate.
Jucătorul spaniol are în continuare mici dureri la spate și preferă să își canalizeze toată energia spre sezonul de zgură. Rafa speră să fie în formă maximă la Roland Garros, acolo unde vrea să devină primul jucător din istorie cu 21 de Grand Slamuri cucerite.
"Sunt trist să anunț că nu voi juca în Miami, un oraș pe care îl iubesc", a scris Nadal pe Twitter. "Trebuie să mă recuperez complet și să mă pregătesc pentru sezonul de zgură din Europa", a mai spus spaniolul, care a ținut să își salute fanii din Statele Unite și în special marea comunitate vorbitoare de spaniolă din Florida, "care îmi oferă întotdeauna un mare sprijin".
Starul spaniol are 40 de meciuri câștigate și 12 pierdute în întreaga carieră la Miami, unde a ajuns în finală de cinci ori. Nadal a concurat cel mai recent la evenimentul ATP Masters 1000 din 2017, când a pierdut finala în compania lui Roger Federer.
Turneul de la Miami, transmis în direct de Eurosport și Eurosport Player în perioada 22 martie - 4 aprilie, îi va avea la start pe 7 din primii 10 în ierarhia ATP, inclusiv pe primii doi jucători din TOP, Novak Djokovic și Daniil Medvedev.
Până atunci, Eurosport continuă transmisiunile de la Dubai. Azi, de la ora 14:00, pe Eurosport 2, sunt sferturile de finală.
Transylvania Open
Irina Bara a câștigat duelul 100% românesc al zilei la Transylvania Open, în fața Irinei Begu
ACUM 2 ORE
Tenis
Darren Cahill a revenit la antrenamente cu "noua elevă"! Mesajul superb primit de la Simona Halep
ACUM 3 ORE