În calificările de la Roland Garros se dau bătălii aprige, iar cel mai bun exemplu este un meci din turul întâi de pe tabloul feminin.
Reprezentanta Austriei, Barbara Haas, făcuse totul aproape perfect în primele 42 de minute ale duelului cu Daria Snigur, câștigând primele 11 game-uri ale meciului și având minge de meci la scorul de 6-0, 5-0 și 40-30. Pierduse doar șase puncte în setul doi până la acel moment, însă acolo a comis dublă greșeală, iar mai departe fanii tenisului au putut asista la o extrem de bizară răsturnare de situație.
Tânăra jucătoare din Ucraina, aflată la debutul în calificările unui Grand Slam la senioare, reușise până atunci o singură lovitură câștigătoare și adunase 35 de greșeli neforțate în statistică, însă a prins curaj, a început să trimită lovituri câștigătoare cu mult mai multă lejeritate și nu a mai cedat decât un singur punct pe propriul serviciu până la finalul setului secund, în timp ce Haas a arătat o dată în plus cât de greu este să câștigi ultimele puncte al unui meci. Favorită 17 în calificări, Haas a servit de trei ori pentru victorie în setul secund, a comis dublă greșeală pe unica minge de meci avută în actul secund, alte trei duble greșeli în următorul game pe serviciu și două în game-ul de la 5-4. Snigur și-a adjudecat setul secund cu un winner de toată frumusețea, din plin fuleu.
Tenis
Emma Răducanu, avertizată de o câștigătoare de Grand Slam, care a decăzut complet după marele succes
ACUM 16 ORE
În primele șapte game-uri ale setului decisiv, niciuna dintre jucătoare nu a reușit să își țină serviciul, iar când Barbara Haas a reușit în sfârșit să își apere lansarea, desprinzându-se la 5-3, a avut din nou dificultăți în a închide meciul. A fost la două puncte de victorie în game-ul următor de retur, a ratat alte două mingi de meci pe serviciu, reușind să se impună doar după al 12-lea game al setului, după mai bine de două ore de suferință.

Meci nebun în calificările de la Roland Garros: 6-0, 5-0, cel mai periculos scor din tenis?

Victoriile cu scorul 6-0, 6-0 sunt o raritate în tenis. Asta chiar dacă în perioada în care în turneele de Mare programau în primele tururi de pe tabloul masculin partide în format "cel mai bun din 3 seturi" jucători precum Guillermo Vilas și Ilie Năstase se pot lăuda cu astfel de performanțe, iar tenisul a înregistrat astfel de scoruri chiar și în finale (Chris Evert în fața Martinei Navratilova) sau în dueluri între doi foști lideri mondiali (cel mai recent, victoria lui Kim Clijsters în fața Dinarei Safina, de la Australian Open 2011).
În ultima vreme au existat însă și câteva răsturnări de scor incredibile de la scorul de 6-0, 5-0.
De exemplu, franțuzoaica Jessika Ponchet a pierdut un meci într-un turneu ITF din aprilie anul trecut exact de la scorul pe care l-a avut înscris pe tabelă în calificările de la Roland Garros 2020 și Barbara Haas: 6-0, 5-0, 40-30. Britanica Tara Moore s-a impus însă în cele din urmă cu scorul de 0-6, 7-6, 6-3, pe hard.
US Open
Marion Bartoli, despre performanța Emmei Răducanu: "Nu poți fi norocoasă 10 meciuri la rând"
ACUM 18 ORE
Tenis
Prima reacție a lui Diego Schwartzman, după ce a fost învins de un puști fără clasament în ATP
ACUM 21 ORE