Cameron Norrie, în al 9-lea cer după "şocul" de la Paris: l-a învins pe Alcaraz! "E victoria carierei mele!"
Publicat 29/10/2025 la 08:35 GMT+2
Cameron Norrie a fost extrem de extrovertit la conferinţa de presă de după victoria cu Alcaraz. Britanicul a reuşit şocul turneului ATP 1000 de la Paris şi, deşi în trecut a jucat semifinală de Grand Slam şi a câştigat Indian Wells, a etichetat succesul de aseară drept "cel mai important din carieră".
Fotbalul: Povestea mea - Iulian Miu"El este cel mai puternic adversar, mi-a spart televizorul"
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz a fost învins de Cameron Norrie în turul doi al Mastersului de la Paris (a avut primă rundă liberă), scor 6-4, 3-6, 4-6. Cei doi s-au întâlnit şi acum câteva luni la Wimbledon, iar ibericul a defilat în acel meci, dar aseară a făcut un meci foarte slab. El a comis peste 50 de erori neforțate și a părăsit prematur competiția din capitala Franței.
Lentoarea terenului, excelența tactică a lui Cam, concentrarea sa maximă pe fiecare punct și prestația slabă a spaniolului au dus la o victorie puţin scontată a numărului 31 ATP, care confirmă trendul ascendent al unui jucător care a fost în trecut în top 10 ATP. Norie e fost semifinalist la Wimbledon și campion la Indian Wells, stilul său de joc fiind foarte incomod pentru mulţi sportivi de prim plan.
Reflecțiile britanicului de la conferința de presă subliniază importanța acestui meci pentru el, Cameron dezvăluind că succesul de aseară înseamnă cea mai importantă victorie a carierei, lucru de înţeles în contextul în care l-a întâlnit pe numărul 1 mondial, care venea după un sezon de excepţie.
"Este un lucru imens pentru mine, într-adevăr, este o victorie foarte importantă. Accidentarea pe care am avut-o anul trecut mi-a îngreunat foarte mult traseul la începutul acestui sezon", şi-a început discursul din conferinţa de presă jucătorul care era pe locul 91 în lume în urmă cu mai puțin de șase luni.
"Mi-am propus, la un moment dat în timpul sezonului, să nu mai pun presiune pe mine și să mă bucur pur și simplu de experiența de a concura în a doua jumătate a anului. Să-l înving pe cel mai bun jucător din lume este incredibil. Este victoria mea asupra unui număr 1 mondial și aș spune că aceasta este cea mai importantă victorie din întreaga mea carieră", a mai spus Norrie.
Norrie, după victoria în faţa lui Alcaraz, la Paris: "Am muncit foarte mult! Acum simt că a meritat totul"
Norrie este capabil să-și adapteze tenisul la orice context și suprafață, dar stilul atipic şi lipsa unor lovituri decisive i-au făcut pe mulţi specialiştii să îi neglijeze pontenţialul. Totuşi, britanicul are capacitatea de a fi constant de pe linia de fund, poate să-și varieze efectul și viteza și găseşte deseori soluții tactice împotriva adversarilor cu lovituri mai puternice decât ale sale. Dovadă în acest sens este modul în care a reușit să-l dezechilibreze pe Alcaraz, care luase primul set, dar apoi a intrat într-un "tunel", comiţând în total nu mai puţin de 50 de greşeli neforţate.
"Am muncit foarte mult anul acesta. Acum simt că a meritat totul, înseamnă foarte mult pentru mine să câștig acest meci", a concluzionat Cameron Norrie, nu înainte de a menţiona faptul că acest succes îi dă un boost de moral extraordinar pentru noul sezon, britanicul sperând că la Australian Open va putea să arate tenisul de acum 3-4 ani, când reuşea să îşi treacă în palmares cel mai important trofeu al carierei (Indian Wells).
În turul 3 de la Paris, Norrie se va duela cu învingătorul partidei Arthur Rinderknech - Valentin Vacherot, care se vor întâlni într-o reeditare a finalei de la Shanghai de acum câteva săptămâni.
Norrie este la doar a 4-a participare la ATP Paris 1000, iar succesul cu Alcaraz înseamnă deja egalarea celei mai bune performanţe în capitala Franţei (turul 3, în 2021, când ceda la Taylor Fritz).
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 17.15, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo