Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Campionul de la București care nu e crezut de nimeni că l-a învins pe Federer: "Toți cred că glumesc"

Cristian Mihală

Publicat 23/09/2022 la 14:37 GMT+3

Joan Balcells este unul dintre numeroșii spanioli care l-au întâlnit pe Roger Federer, omul momentului în sportul mondial, de-a lungul carierei. Catalanul ajuns la 47 de ani chiar l-a învins pe elvețian, dar nimeni dintre elevii săi nu îl crede, ibericul având o carieră destul de modestă.

Roger Federer | Press Conference | Laver Cup 2019 | Tennis Men | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

În ziua în care cel mai talentat și elegant jucător din istoria tenisului se retrage, urmând a juca ultimul său meci, la Laver Cup, cotidianul spaniol Marca a făcut un material despre modul în care ibericii s-au comportat, de-a lungul timpului, în confruntările cu Federer.
Astfel, jurnaliștii cotidianului din Madrid au ajuns să stea de vorbă cu Joan Balcells, un sportiv de care puțini își amintesc, dar care l-au învins pe FedEx. Se întâmpla pe zgură, în 1999, în al doilea an al lui Roger ca profesionist. Specialist pe suprafața roșie, ibericul s-a impus cu 7-6, 6-3, un rezultat care la momentul respectiv nu a impresionat pe nimeni, pentru că Swiss Maestro nu era mai mult decât un puști de perspectivă.
Peste ani, însă, să susții că ai o victorie în fața lui Federer, în contextul în care tu nu ai reușit mari performanțe în tenis și puțini își amintesc de tine, e riscant. Cu zâmbete neîncrezătoare se confruntă Balcells, care e antrenor de tenis, acum, la peste două decenii distanță de la acea victorie.
"Elevii mei nu cred că l-am învins pe Federer. Toată lumea vorbea la momentul acela (n.r. 1999) despre faptul că Roger e o mare promisiune a tenisului. Îmi amintesc că am văzut câteva lucruri "wow" la el în acea partidă, dar am luat meciul în două seturi, 7-6, 6-3. Este ceva care va fi mereu acolo, în statistică. De multe ori le spun copiilor de la școala unde antrenez că l-am învins pe Federer într-o zi și ei nu cred, încep să râdă și cred că este o glumă. Apoi, pun informația în context și ei înțeleg. Roger era un copil atunci. Nu am mai jucat niciodată împotriva lui, din păcate", a spus fostul tenismen, pentru sursa citată.
Joan Balcells a ajuns într-un singur turneu de Grand Slam în turul secund (la Roland Garros) și a câștigat un singur turneu în carieră, chiar la București, în 2000. În 2002 a fost la un pas de performanța carierei, dar a pierdut finala de la Scottsdale, după un ultim act cu Andre Agassi.

Federer, față în față cu spaniolii

27 de spanioli s-au întâlnit cu Swiss Maestro, dar doar 11 dintre ei se pot lăuda că au reușit să îl învingă pe Federer.
Evident, Nadal l-a întâlnit de cele mai multe ori pe elvețian, dintre toți spaniolii, "Matadorul" fiind singurul care a reușit să câștige mai mult de 3 partide, dintre toți ibericii (Rafa îl conduce pe Roger cu 24-16).
La polul opus se află David Ferrer, care a fost față în față cu marele campion elvețian de 17 ori, pierzând de tot atâtea ori. Nici Feliciano Lopez nu stă foarte bine la acest capitol, el recunoscându-se învins în toate cele 12 partide cu Swiss Maestro.
163 de partide a jucat Federer contra spaniolilor, câștigând 124 dintre meciuri (76%).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo