Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Care este nivelul fizic al Simonei Halep după trei luni de pauză | Ce spune antrenorul româncei

Irina Aldea

Publicat 18/05/2020 la 09:29 GMT+3

Simona Halep poate, începând de pe 15 mai, să revină pe terenul de tenis, însă doar respectând anumite măsuri stabilite de autorități.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Chiar dacă turneele s-au oprit încă din luna martie din cauza pandemiei de coronavirus, Simona s-a concentrat pe recuperare după accidentarea suferită la turneul de la Dubai și asupra menținerii în formă. Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a transmis că pregătirea pe teren se va efectua gradual, însă este fericit cu starea fizică în care se află campioana noastră.
Deocamdată nu avem un program clar făcut, pentru că nu știm când se vor relua competițiile. Simona este la un nivel fizic foarte bun, s-a pregătit în toată această perioadă. Trebuie să începem treptat, gradual, antrenamentul din teren. Avem un drum lung până când vom putea relua tenisul așa cum îl știam înainte. Cel mai optimist scenariu ar fi să se reia circuitul în septembrie, dar la fel de bine se poate și anula întreg sezonul - Artemon Apostu-Efremov, pentru Digi Sport
Antrenorul dublei campioane de Grand Slam din România a mai precizat și faptul că WTA și ATP încearcă să găsească cea mai bună soluție cu privire la data reluării competițiilor sportive. Acest lucru se va întâmpla doar în momentul în care restricțiile vor fi ridicate complet în cât mai multe țări.
Simona Halep
WTA și ATP încearcă să facă anumite scenarii pentru reluarea turneelor. Toată lumea își dorește să ajungă cât mai repede pe teren. E greu să fie făcute anumite turnee regionale, nu poți dezavantaja jucători din SUA sau Australia. Trebuie să se ajungă la posibilitatea ca 90% dintre jucători să poată călători. E posibil să se dispute anumite turnee care să nu acorde puncte, dar care să ofere bani sportivilor - Artemon Apostu-Efremov, pentru Digi Sport
Ultimul meci disputat de Simona Halep în circuitul feminin de tenis datează din 22 februarie, atunci când campioana noastră a învins-o pe Elena Rybakina, scor 3-6, 6-3, 7-6 (5), în finala turneului de la Dubai.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo