Carlos Alcaraz a indicat 3 posibile turnee la care și-ar putea face revenirea în circuit! Când s-ar putea întoarce pe teren
Carlos Alcaraz continuă procesul de recuperare după accidentarea la încheietura mâinii care l-a ținut departe de terenurile de tenis în ultimele săptămâni. Presa internațională a anunțat astăzi ibericul va merge săptămâna viitoare la un control medical la Barcelona, care ar putea stabili care va fi momentul întoarcerii sale în competiție. Există 3 posibile turnee la care ar putea reveni.
Carlos Alcaraz - Novak Djokovic - Australian Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz nu a mai jucat de la jumătatea lunii aprilie, fiind în plin proces de recuperare după accidentarea la încheietură care l-a forțat să stea departe de teren inclusiv la Roland Garros.
Ibericul își concentrează toate eforturile pe revenirea în circuit în cele mai bune condiții, cu obiectivul de a fi apt pentru US Open, ultimul turneu de Grand Slam al sezonului, iar veștile venite din tabăra spaniolului sunt încurajatoare.
Mai mult, campionul spaniol a intrat într-o etapă decisivă a procesului de recuperare, iar un control medical programat săptămâna viitoare la Barcelona ar putea oferi primele indicii clare despre momentul revenirii sale în competiție.
După vestea privind evoluția pozitivă a stării de sănătate a fostului lider mondial, în presa internațională au apărut informații și despre care ar putea fi turneul la care Alcaraz își va face revenirea.
Conform jurnalistului Javier de Diego, citat de Punto de Break, Carlitos și echipa lui se gândesc la 3 competiții în care el ar putea să se întoarcă pe teren. Este vorba despre turneele ATP 250 Los Cabos, ATP 500 Washington sau Masters 1000 din Canada, care va avea loc la Montreal.
Decizia finală va fi luată în funcție de cum va evolua recuperarea acestuia. Trebuie menționat că primul dintre aceste 3 turnee, Los Cabos, va începe pe 27 iulie, fiind un eveniment la care Alcaraz nu a mai jucat niciodată până acum.
În aceeași perioadă va avea loc și turneul de la Washington, care este considerat unul dintre cele mai competitive evenimente ATP 500 din circuit. Dacă ibericul nu va fi apt de joc la finalul lunii iulie, atunci ar putea să revină abia pe 3 august, când începe Masters-ul din Canada.
Examinarea medicală de la Barcelona, moment-cheie pentru Carlos Alcaraz
Imaginile recente în care Alcaraz se antrenează fără orteză sau alte sisteme de imobilizare reprezintă un semnal clar că procesul de vindecare avansează. Deși acest lucru nu înseamnă că spaniolul este pregătit să revină imediat în competiție, este o dovadă că recuperarea evoluează conform planului.
Potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă, Alcaraz urmează să fie evaluat în perioada următoare de medicul Angel Ruiz Cotorro, unul dintre cei mai respectați specialiști din tenis. Rezultatele acestor investigații vor fi decisive.
Dacă verdictul medical va fi favorabil, jucătorul din Murcia va putea începe următoarea etapă a recuperării, care include revenirea la lovirea mingii și antrenamente pe teren, cu o monitorizare atentă a volumului de efort pentru a evita orice recidivă.
Până acum, cel mai important aspect este că informațiile venite din apropierea sportivului nu indică apariția unor complicații, a unor regresii sau a unor probleme suplimentare. Dimpotrivă, toate semnalele sugerează că recuperarea decurge conform planului și că revenirea se apropie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)