Carlos Alcaraz a suferit o nouă înfrângere, de data aceasta una dură, într-un antrenament la US Open! Ibericul încă încearcă să își găsească ritmul

Eurosport on Google

Învins într-un set la antrenament de Daniel Merida la US Open, scor 5-7, Carlos Alcaraz a pierdut și în fața lui Arthur Fils, de data aceasta mult mai categoric, 1-6 în actul inaugural. Ulterior, cei doi au jucat alte cinci game-uri, francezul impunându-se cu 3-2.

Carlos Alcaraz

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz nu a evoluat în ultimele patru luni, el confruntându-se cu o accidentare la încheietură. Astfel, fostul lider mondial a ratat edițiile din acest an ale Roland Garros și Wimbledon, iar acum își face revenirea la US Open. Ibericul concurează în proba de dublu mixt cu Serena Williams și în curând va începe și întrecerea de simplu.
Cum era de așteptat, Carlos Alcaraz intră mai greu în ritm, având în vedere pauza îndelungată, și a pierdut cu Daniel Merida, scor 5-7, într-un set desfășurat la antrenament.
Ulterior, deținătorul trofeului la US Open s-a pregătit alături de Arthur Fils, marți, la Flushing Meadows, suferind o înfrângere dură în primul set. Francezul s-a impus cu un categoric 6-1, iar ulterior a câștigat cu 3-2 ultima parte a antrenamentului.
Astfel, se pune întrebarea dacă Alcaraz nu este încă la un nivel care să îi permită să se bată la câștigarea trofeului sau dacă pur și simplu nu forțează, caz în care ar vrea doar să reintre în ritm. Rămâne de văzut cum se va prezenta "Carlitos" în primul meci al probei de simplu.

Roger Federer, fascinat de Carlos Alcaraz

De cinci ori campion la US Open, Federer a ajuns luni la complexul de la Flushing Meadows și s-a antrenat alături de Lorenzo Musetti pe arena Arthur Ashe. Elvețianul urmează să participe și la două meciuri demonstrative, programate începând de marți seară până miercuri.
Ulterior, Federer a mers în sala de conferințe, unde a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. Întrebat cu ce jucător din actuala generație și-ar fi dorit să împartă terenul în perioada în care era activ, "Swiss Maestro" nu a stat prea mult pe gânduri.
Fostul număr 1 mondial l-a nominalizat imediat pe Carlos Alcaraz, unul dintre cei mai spectaculoși jucători ai noii generații. Federer a recunoscut că stilul de joc al spaniolului îl atrage și că regretă faptul că nu a avut niciodată ocazia să-l întâlnească într-un meci oficial.
"Poate Carlos. Cred că este minunat de privit și nu am avut niciodată șansa să-l înfrunt", a declarat Federer, care a vorbit și despre revenirea lui Alcaraz în circuit și s-a declarat bucuros că tânărul spaniol a reușit să revină la timp pentru perioada importantă a sezonului:.
"Este frumos să-l văd pe Carlos din nou. Mă bucur că a reușit să revină la timp. Nu trebuie să-mi fac griji cu privire la modul în care aș juca împotriva lui, pentru că nu sunt în tabloul principal, dar îi doresc toate cele bune", a spus Federer.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 23 august - 13 septembrie. Meciurile de pe tabloul principal încep duminică, 30 august.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo