Carlos Alcaraz, în pericol să rateze Roland Garros! Anunțul îngrijorător făcut de iberic: "Încerc să rămân pozitiv"
Carlos Alcaraz a oferit o scurtă reacție despre accidentarea sa, iar veștile nu sunt deloc bune pentru iberic. Acesta a declarat că, deocamdată, nu știe dacă va fi apt pentru Roland Garros, implicit sugerând astfel că va lipsi și de la turneul de la Roma, pentru a forța recuperarea la timp înainte de al doilea Grand Slam al anului.
Carlos Alcaraz
Credit imagine: Getty Images
Carlos Alcaraz a început foarte bine anul 2026, reușind să se impună la Australian Open și Doha, iar la Monte Carlo a ajuns până în finală, unde a pierdut trofeul și implicit fotoliul de lider mondial în fața marelui său rival, Jannik Sinner.
Ulterior, ibericul s-a înscris la Barcelona, unde l-a învins pe Otto Virtanen într-un meci în care a suferit o accidentare la mâna dreaptă. Aflat în imposibilitatea de a juca, Alcaraz a hotărât să se retragă de la turneul din Catalonia și a anunțat că nu va participa nici la competiția ATP 1000 de la Madrid, iar acum a oferit o declarație îngrijorătoare.
Prezent la gala Premiilor Laureus, unde a câștigat premiul de sportivul anului, acesta a fost întrebat despre starea sa de sănătate. Tenismenul a spus că deocamdată nu știe dacă va fi apt pentru Roland Garros, viitoarea serie de investigații urmând să determine acest lucru. Septuplul campion de Grand Slam ar rata astfel și turneul de la Roma, având în vedere că nu este sigur nici măcar de prezența la Paris.
"Vom vedea (n.r. dacă Roland Garros este în pericol). Următoarea scanare va fi decisivă, așa că facem tot posibilul pentru ca totul să meargă bine. Încerc să fiu răbdător. Vom vedea în câteva zile starea accidentării și pașii următori. Deocamdată, încerc să rămân pozitiv și să-mi mențin moralul ridicat, chiar dacă zilele par lungi", a declarat Carlos Alcaraz, conform tennistemple.com.
Feliciano Lopez a spus că e imposibil ca Alcaraz să joace la Roma
Semnalul de alarmă a fost tras de Feliciano Lopez, directorul turneului Mutua Madrid Open, care a oferit detalii îngrijorătoare despre starea celui mai tânăr lider mondial din istorie. Într-un interviu acordat Radioestadio, Lopez a recunoscut că nu a discutat direct nici cu Alcaraz, nici cu medicul acestuia, însă informațiile primite l-au pus pe gânduri:
"Cred că este imposibil ca Alcaraz să joace la Roma și sper să ajungă la Roland Garros", a declarat Lopez, sugerând că problema ar putea fi mai serioasă decât s-a crezut inițial.
Fostul jucător a explicat că, din câte a aflat, Alcaraz se confruntă cu o inflamație a tendonului la nivelul încheieturii mâinii - o accidentare pe care a experimentat-o și el în trecut. Din acest motiv, Lopez cunoaște îndeaproape durata și dificultatea recuperării, ceea ce face ca prognosticul său să fie unul rezervat.
Rămâne de văzut dacă Carlos Alcaraz va reuși să fie apt pentru Roland Garros, competiție pe care a câștigat-o de două ori, în 2024 și 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)