Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Carlos Martinez a dezvăluit câți ani va mai juca Simona Helep tenis! Cuvinte uriașe despre româncă

Nicu Savin

Actualizat 21/03/2024 la 15:55 GMT+2

Carlos Martinez omul în care Simona Halep își pune speranțele că o va ajuta să revină în elita tenisului feminin. Antrenorul iberic a oferit un amplu interviu despre colaborarea cu românca și a dezvăluit că aceasta își propune să mai joace cel puțin 2-3 ani, dar nu oricul, ci să revină la cel mai înalt nivel și să lupte pentru marile trofee.

Simona Halep va fi antrenată de ibericul Carlos Martinez

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep va fi antrenată în perioada următoare de Carlos Martinez. Anunțul a fost făcut de sportiva noastră la Miami, acolo unde a revenit pe teren după o perioadă de un an și 7 luni în care a fost suspendată pentru dopaj. Martinez este un nume de referință în tenisul feminin, el antrenând cu succes jucătoare ca Svetlana Kusnetsova sau Daria Kasatkina, astfel că există premisele unei colaborări prolifice între el și Simona Halep.
Ibericul în vârstă de 49 de ani a oferit un amplu interviu pentru renumita publicație puntodebreak.com, în care a dezvăluit că nu a stat deloc pe gânduri când a fost solicitat de Simona, despre care a vorbit la superlativ. Printre altele, Martinez a spus că Simona își dorește să mai joace tenis cel puțin 2-3 ani și își propune să revină repede în elită și să lupte pentru marile trofee.
"Cu siguranță vrea să mai joace încă 2-3 ani, dar nici o dată nu a fost stabilită. Ideea este că abia mai târziu va vedea dacă mai poate juca 2-3 ani, dar în acest moment se gândește pe termen lung. Are 32 de ani, nu este chiar atât de bătrână, în capul ei este ideea de a reveni în elită, de a fi din nou în vârf, luptând pentru marile titluri. Vorbim despre o jucătoare foarte mare. Datorită a tot ce a realizat, pentru mine este o referință", a spus Martinez pentru sursa citată.

Carlos Martinez, cuvinte mari despre Simona Halep: "Are o ambiție care mișcă munții"

Antrenorul spaniol este conștient că e nevoie de timp pentru a se crea omogenitatea necesară între el și Simona, dar este convins că ambiția sportivei de a reveni în top va duce la rezultate pozitive. Martinez a adăugat că în următoarele 3 săptămâni va fi alături de Halep la antrenamente și a insistat că e nevoie de o mare atenție la partea fizică, pentru că există riscul unor accidentări după o pauză atât de lungă de inactivitate.
"Adrenalina, dorința fiecăruia, contează foarte mult, dar logic ar fi ca reglajul să dureze ceva timp. Vorbim de o persoană care nu a concurat de mai bine de un an și jumătate, nu va fi un proces rapid, dar prefer să rămân cu aspectele pozitive. În primul rând, Simona are o ambițiecare mișcă munții. Acum este momentul să ne întâlnim și să începem să lucrăm la toate capitolele, atât la tenis, cât și la partea fizică. Vor fi trei săptămâni de multă pregătire pentru a ajunge bine la sezonul de zgura, fără a uita să fim precauți, pentru a nu se accidenta", a adăugat Martinez.
Simona Halep va juca pentru România în meciul cu Ucraina din Billie Jean King Cup (12-13 aprilie), ceea ce o va face eligibilă pentru Jocurile Olimpice. Ulterior, sunt șanse mari ca românca să evolueze la turneul WTA 500 de la Stuttgart, unde nu ar trebui sp fie o problemă obținerea unui wild-card.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo