Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Câte Grand Slam-uri ți-ar satisface foamea de trofee?" Novak Djokovic, răspuns clar și mesaj pentru adversari

Irina Aldea

Publicat 22/02/2023 la 19:18 GMT+2

Novak Djokovic a organizat miercuri o conferință de presă la Belgrad în care a abordat mai multe subiecte. Sârbul a fost întrebat la un moment dat câte titluri de Grand Slam i-ar satisface foamea de trofee, iar răspunsul lui Nole nu a dezamăgit.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a confirmat că vrea să "cimenteze" statutul de cel mai bun tenismen din toate timpurile. Aflat la Belgrad, acolo unde se antrenează pentru turneul de 500 de puncte de la Dubai, Djokovic a fost întrebat cu ce număr de Grand Slam-uri ar fi mulțumit să-și încheie cariera (acum are 22, record all-time la masculin, la egalitate cu Rafael Nadal).
"Nu există niciun număr care să-mi satisfacă foamea de Grand Slam-uri, nu încă. Nu am un număr final, sau o limită, în sensul - până în ce an voi juca. Cumva automat, după vârsta de 30 de ani, oamenii încep să pună întrebarea "când se va termina?". Federer, Nadal și cu mine ne-am confruntat adesea cu aceste întrebări", a declarat Nole la Belgrad.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic e hotărât să câștige cât mai multe titluri de Grand Slam

În acest moment, Djokovic și Nadal sunt la egalitate, însă urmează Roland Garros, acolo unde ibericul e mare favorit indiferent de forma fizică. Chiar și așa, sârbul e pregătit "să se ia la trântă" cu "Matadorul": "Există o mulțime de predicții și presupuneri, dar acea foame este încă prezentă. Aș caracteriza-o mai degrabă ca o pasiune pentru sport și o dorință de a concura. Am menționat că îmi place foarte mult acest sport. Îmi place să joc cu fiul meu, cu copiii, cu oricine, în competiție și ca mijloc de recreere. Nu am nicio aversiune față de acest sport, deoarece îmi ocupă o mare parte din viață.
Cine e cel mai mare tenismen din toate timpurile - "The GOAT"?
Rafa e cel mai mare rival al meu. Mi-ar plăcea să ne întâlnim în finala de la Roland Garros, dacă aș putea alege, cred că am semna amândoi acum să se întâmple. Alături de Federer, a fost cel mai influent în transformarea mea în jucătorul care sunt astăzi, la începutul carierei mele, unde am pierdut mai mult decât el și Federer. Erau o enigmă pentru mine, cum să încep să-i bat, eram în primii trei, dar nu puteam să trec de ultimul obstacol și să câștig turneele de Grand Slam. Sunt recunoscător pentru această rivalitate, mai ales cu Nadal", a mai spus sârbul.
Nole a decis să facă deplasarea la Dubai, turneu pe care l-a câștigat deja în trecut de 5 ori. Deși a recunoscut că nu e la 100% din punct de vedere fizic, Djokovic e încrezător că va putea produce un tenis de bună calitate: "Nu sunt încă la 100%, dar mă apropii. De aceea am luat împreună cu echipa mea decizia că voi merge la Dubai, voi călători mâine acolo. Ambițiile sunt întotdeauna cele mai mari, indiferent de turneu. Mai departe depinde de SUA, aștept un răspuns, aș vrea să merg, dar nu este în mâinile mele. Mă pregătesc, dar vom vedea în următoarele două săptămâni cum merg lucrurile", a transmis Novak Djokovic.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo