Sâcâită de accidentări în ultimii ani, sportiva din Rusia a luat această decizie drastică pentru a-i permite organismului să se refacă în totalitate. În anii viitori, Zhuk e posibil să revină în tenis, după cum chiar ea a recunoscut.
Câștigătoare la Wimbledon 2015, în proba fetelor, pe vremea când avea doar 14 ani, Zhuk a fost imediat comparată cu Maria Sharapova. Toate indiciile conduceau spre performanțe similare cu fosta mare campioană din Rusia, mai ales că la stil se asemănau foarte tare, Sofya fiind extrem de agresivă.
Talentul fantastic i-a adus 6 titluri ITF, iar în primăvara lui 2018, la doar 18 ani, reușea să o învingă pe Alize Cornet, în ceea ce reprezenta la acea dată prima sa victorie împotriva unei jucătoare de top 50 WTA. Victoria a avut loc la Indian Wells, în primul tur, dar tânăra rusoaică nu avea să se oprească acolo. A urmat Magdalena Rybarikova, capul de serie numărul 18, care de asemenea a trebuit să se încline în fața talentatei sportive din Moscova. Tot în primele luni din 2018, ea juca și singura finală de WTA din carieră, la Newport Beach, unde era învinsă în trei seturi de Danielle Collins.
US Open
"Emma, ce faci cu banii de la US Open?". Răspuns de mare campioană oferit de Răducanu
ACUM 3 ORE
În tot acest timp, Zhuk a avut dureri de spate. Totul a culminat pe final de 2018, când s-a simţit atât de rău că a trebuit să ia o pauză de 6 luni, exact când bătea la porţile top 100 WTA.
"Chiar şi când am câştigat Wimbledon la junioare spatele meu era atât de praf încât niciun doctor nu m-a putut ajuta. Toată lumea mă considera o cauză pierdută. Un singur doctor a încercat, dar durerea a durat ani în şir. Am făcut un RMN care a arătat că fermitatea coloanei vertebrale este aceeaşi ca la o persoană de 50-60 de ani", a spus Sofya Zhuk, potrivit Punto de Break.
A revenit, însă problemele medicale au continuat, astfel că acum ajunsese în afara primelor 400 din lume. Dar, mai important, durerile constante îi dădeau mari bătăi de cap, împiedicând-o să își ridice nivelul. În consecință, a luat decizia de a se retrage, provizoriu, la doar 20 de ani.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
"E nedrept ca el să fie mereu tipul cel rău!" Becker, despre modul în care Djokovic este tratat
ACUM 5 ORE
Tenis
Emma Răducanu, peste Naomi Osaka? Estimările experților privind ascensiunea campioanei de la US Open
ACUM 7 ORE