Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce declara Halep în urmă cu cinci ani, când Sharapova fusese găsită dopată: "Nu pot să judec!"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 22/10/2022 la 19:37 GMT+3

Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului după un test pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă. Vestea a șocat lumea mondială a tenisului, iar mulți și-au anunțat deja solidaritatea față de sportiva noastră, în lupta ei pentru dreptate.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Maria Olteanu
Simona Halep a fost vineri suspendată provizoriu din tenis, după ce unul dintre testele făcute în cadrul turneului US Open a ieșit pozitiv la una dintre substanțele aflate pe lista celor interzise. Sportiva noastră și-a încheiat sezonul competițional prematur, după înfrângerea suferită în primul tur la această competiție, atunci când a fost eliminată de ucraineanca Daria Snigur. Ieri, fostul lider mondial din WTA a anunțat că "începe cea mai dificilă luptă din cariera ei", în încercarea de a-și dovedi nevinovăția.
În cazul în care Halep nu reușește să-și dovedească nevinovăția în cazul de dopaj, ea riscă și până la patru ani de suspendare, conform regulamentelor antidoping existente în vigoare, în cazul unui medicament precum Roxadustat."Sportivii pot obţine o reducere a suspendării, probabil până la trei ani, dacă recunosc rapid că s-au dopat şi acceptă sancţiunea", transmite AP.
Suspendarea lui Halep este prima cea mai mare, la nivel mondial, în tenis, după suspendarea din 2016 a rusoaicei Maria Sharapova, care, testată pozitiv la o substanță interzisă, a petrecut nu mai puțin de 15 luni departe de teren.
La vremea respectivă, pentru a i se facilita reintrarea în circuit, după suspendarea mai lungă de un an, organizatorii turneului de la Stuttgart au luat decizia să îi ofere acesteia un wildcard.
Sharapova a avut astfel oportunitatea de a reveni pe terenul de tenis după suspendarea în cazul de dopaj, iar Simona Halep a comentat în anul 2017 despre această situație, precum și decizia directorului turneului de la Stuttgart, care inițiase o astfel de propunere în favoarea rusoaicei.
CITEȘTE ȘI:

Ce declara Halep, în urmă cu cinci ani, despre dopajul Mariei Sharapova

Halep a fost suspendată temporar de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului după primirea rezultatelor unor analize care atestă că în sângele sportivei noastre exista o substanță interzisă, numită Roxadustat. Acum, pentru Halep urmează cea mai dificilă perioadă a carierei, căci trebuie să demonstreze că nu este vinovată pentru prezența respectivei substanțe interzise.
În urmă cu cinci ani și jumătate, în aprilie 2017, Maria Sharapova revenea în tenis după suspendarea de dopaj care durase 15 luni, primind un wildcard din partea oragnizatorilor turneului de la Stuttgart. La vremea restectivă, Simona Halep a comentat pe marginea acestui subiect, nefiind de acord cu decizia de a i se oferi rusoaicei acea șansă de a reveni în circuitul WTA după scandalul de dopaj.
"Pentru copii, pentru tinerii jucători, nu e în regulă să ajuți cu wildcard o jucătoare suspendată pentru dopaj. Nu e vorba despre Maria Sharapova aici, ci despre toți jucătorii care sunt găsiți dopați. Nu pot să sprijin ce a făcut directorul turneului, dar, de asemenea, nu pot să judec", declara Halep, în urmă cu cinci ani și jumătate, conform Sportskeeda.

STERE HALEP, ÎNCREDERE TOTALĂ ÎN SIMONA

Stere Halep, tatăl Simonei, a făcut o primă declarație vizavi de vestea care a zguduit lumea sportului și afirmă cu tărie că nu se pune problema ca fiica acestuia să fi apelat vreodată la tehnici interzise.
Acesta are încredere că adevărul va fi aflat și că se va face dreptate în acest caz, fără ca Simona să fie suspendată pentru o perioadă lungă de timp.
"Vedem un lucru normal care se poate întâmpla la oricare. Specialiștii vor spune, nu putem să știm ce s-a întâmplat. Nu sunt specialist. Sunt convins că niciodată (nu a luat ceva – n.r.). Trebuie răbdare și Dumnezeu va scoate la lumină lucrul ăsta. Și noi suntem curați în suflet că Simona e curată, curată.
Nu a luat niciodată vreo substanţă. Simona e unicată la așa ceva, nu ar fi apelat niciodată la așa ceva. Starea ei de spirit e bună, dacă în suflet e curată, n-are de ce să se teamă", a declarat Stere Halep, pentru Antena 3.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo