Eurosport
Ce este Roxadustat, substanța interzisă pentru care Simona Halep a fost suspendată din tenis
De
Publicat 21/10/2022 la 16:10 GMT+3
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat vineri că Simona Halep, fost lider mondial în WTA și dublă campioană de Grand Slam, a fost suspendată provizoriu din tenis după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă denimită Roxadustat.
Simona Halep
Credit imagine: Getty Images
Simona Halep a fost azi suspendată provizoriu din tenis, după ce un test a ieșit pozitiv la una dintre substanțele aflate pe lista celor interzise. Sportiva noastră și-a încheiat sezonul competițional prematur, după înfrângerea suferită în primul tur la US Open.
Tocmai la turneul american a avut loc testarea cu pricina, în urma căreia Simona Halep a ieșit pozitivă. Simona Halep, fost lider mondial în WTA, ar fi avut în sânge ceea ce se numește Roxadustat, o substanță interzisă.
CITEȘTE ȘI:
Ce este Roxadustat, substanța pentru care Simona Halep a fost interzisă din tenis
Roxadustat, vândut sub denumirea comercială Evrenzo, este un medicament împotriva anemiei. Roxadustat este un inhibitor care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii. Se pare că acest medicament ar crește anduranța sportivilor.
A fost investigat în studii clinice pentru tratamentul anemiei cauzate de boala cronică de rinichi, iar această substanță se regăsește pe lista celor interzise, conform Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului. Datorită aplicațiilor sale potențiale în dopajul sportiv, a fost încorporat în testele de depistare a drogurilor care îmbunătățesc performanța, deoarece a fost deja detectat ca fiind utilizat în mod ilicit de către sportivi, în ciuda faptului că nu a fost încă aprobat pentru uz medical.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo