Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Ce face Halep într-o zi nu fac mulți într-o viață!". Mesajul lui Ţiriac către "haterii" Simonei

Cristian Mihală

Publicat 13/12/2019 la 08:18 GMT+2

Ion Ţiriac, unul dintre mentorii Simonei Halep, a vorbit într-un interviu acordat Eurosport şi despre valul de antipatie de care se loveşte marea noastră campioană, chiar în România. Pe reţelele de socializare, unii dintre români se bucură la insuccesele fostului număr unu mondial, iar omul de afaceri crede că acest lucru are legătură cu faptul că sportiva din Constanţa e introvertită.

tiriac

Credit imagine: Eurosport

O campioană desăvârşită pe teren, Simona Halep nu a îmbrăţişat niciodată statutul de mare vedetă, în accepţiunea modernă. E extrem de discretă şi prea puţin marketabilă pentru performanţele incredibile atinse. În acest context, mulţi ajung să nu o simpatizeze, crede Ţiriac, care consideră că valul de "hate" venit dinspre o parte a românilor nu are vreun fundament real.
Cu două turnee de Grand Slam în palmares (Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019), Halep a fost de departe cea mai constantă jucătoare din ultimii 5 ani. Cea mai mare sportivă a României ar trebui să fie tratată ca atare şi în ţară, în străinătate fiind de mult văzută drept o campioană desăvârşită.
"Eu înțeleg foarte bine. Întotdeauna fetele sunt tăcute, dar când e una mută e și mai rău. Însă ea e admirată, începând de la McEnroe și terminând cu Becker sau cu colegele ei. Pentru noi românii, șefule, ce a făcut Halep în ultimii 5-6-7 ani...dă-i steagul României și pune-o la Cotroceni. Ce face Halep într-o zi nu fac mulți români într-o viață. Pentru treaba asta își merită galoanele. Să sperăm că ne mai ține, însă întrebarea mea e ce facem după Halep", a spus Ţiriac, pentru Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo