Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce înseamnă cu adevărat Federer și Nadal în tenis. Mărturia unui fost jucător de top: "Datorită lor e așa"

Irina Aldea

Publicat 29/03/2022 la 16:26 GMT+3

Roger Federer și Rafael Nadal nu mai au demult nevoie de introducere, iar impactul lor asupra sportului alb va fi resimțit în circuit pentru totdeauna, mai ales în rândul tenismenilor tineri, aflați în căutarea afirmării.

Roger Federer & Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Ajuns la 39 de ani, Tommy Robredo i-a lăudat pe Rafael Nadal și Roger Federer într-un interviu oferit de curând, spunând că cea mai mare parte a popularității tenisului li se cuvine. Spaniolul a subliniat aspectul financiar, premiile în bani crescând dramatic de-a lungul anilor. Robredo spune că asta li se datorează mai ales lui Federer și Nadal, sponsorii și fanii fiind atrași tot mai mult de sportul alb.
Robredo a anunțat că își va lua rămas bun de la tenis în cadrul turneului Barcelona Open de anul acesta, la 24 de ani după ce a debutat în circuitul ATP. Vorbind pentru cotidianul spaniol Diario AS cu ocazia apropierii retragerii sale, fostul ocupant al locului 5 ATP a precizat că nu regretă că a venit acest moment în cariera sa.
CITEȘTE ȘI:

Robredo, cuvinte mari la adresa lui Federer și Nadal

Acum aflat pe locul 343 ATP, Robredo a glumit și a spus că ar fi mai câștigat câteva meciuri dacă nu ar fi fost Nadal. Ibericul spune totuși că ce a reușit Rafa a contat mult mai mult pentru tenis în ansamblul său, pentru că premiile în bani s-au majorat incredibil de mult datorită popularității sale și a sponosrilor care au atras atenția în direcția sportului alb.
"Când am început eu să joc tenis, câștigai 6.000 de euro dacă erai eliminat în primul tur al unui Grand Slam. Acum, sunt 60.000 de euro datorită lui [Rafael] Nadal și [Roger] Federer", a spus Robredo. "Fără [Rafa], poate aș mai fi câștigat câteva meciuri, dar asta este doar o chestiune de sport. Sunt calm și mulțumit pentru că am dat mereu 100% și asta este cel mai important", a mai spus Robredo.
Sfert-finalist la Australian Open, Roland Garros și US Open, Robredo a spus foarte clar că nu crede că ar fi avut o carieră mai de succes în absența lui Rafa Nadal. În schimb, Robredo l-a creditat pe actualul ocupant al locului 3 ATP pentru că a stârnit mai mult interes pentru tenis în țara sa natală - ceea ce a fost, prin extensie, benefic și pentru propria sa carieră: "Nu, [cariera mea nu a fost afectată de prezența lui Rafa în circuit]. Totul a fost în bine. Asta înseamnă că în Spania se vorbește mai mult despre tenis [mulțumită lui]", a spus Robredo. "Datorită lui, sunt mai multe turnee și sponsori care vin în Spania. Totul merge înspre bine [mulțumită lui]".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo