Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce șanse are Simona Halep să termine în Top 10 WTA la finalul anului

Andrei Nicolae

Actualizat 14/09/2021 la 12:28 GMT+3

Reprezentanta României a urcat pe locul 11 WTA după US Open, dar în următoarele săptămâni are de apărat 910 puncte.

Simona Halep - US Open

Credit imagine: Getty Images

Turneul de la US Open 2021 a intrat în istorie, iar acum atenția tenisului mondial se îndreaptă către Indian Wells și Turneul Campionilor (feminin și masculin), ultimele competiții majore din acest sezon.
În WTA, finala din acest an de la Flushing Meadows a fost cea mai surprinzătoare din istorie, din moment ce aici au ajuns sportive clasate pe locurile 150 (Emma Răducanu) și 73 (Leylah Fernandez), înainte de startul competiției. Sportiva din Marea Britanie cu origini românești avea să devină și prima sportivă care a cucerit titlul de Grand Slam plecând din calificări.

Top 10 WTA a suferit modificări după US Open

În urma parcursului de excepție, Emma Răducanu a făcut un salt excepțional, de 127 de poziții, până pe locul 23. Leylah Fernandez a devenit la rândul ei o sportivă de Top 30, urcând până pe locul 28 (în urcare cu 45 de poziții).
Inclusiv Top 10 a suferit câteva modificări importante. Patru jucătoare și-au păstrat pozițiile dinainte de Flushing Meadows, Ashleigh Barty, Aryna Sabalenka (primele două locuri), Sofia Kenin și Iga Swiatek. Karolina Pliskova și Elina Svitolina au avansat în Top 5, în timp ce Naomi Osaka a pierdut două poziții.
Top 10 WTA
Cea mai abruptă cădere a înregistrat-o Bianca Andreescu. Este singura care a ieșit din Top 10 și a coborât până pe locul 20!

Simona Halep mai participă la trei turnee în 2021

Simona Halep, sportiva pe care o urmărim cu mare interes, a înregistrat o creștere după US Open. A urcat două poziții, astfel că a ajuns la "porțile" Top 10, până pe locul 11. Ce șanse are reprezentanta României să termine un nou sezon între cele mai bune 10 jucătoare ale lumii și în 2021? Destul de mici, chiar dacă Simona va mai participa la trei turnee până la sfârșitul acestui sezon.
Halep și-a anunțat ieri programul pentru tot restul sezonului, urmează să mai participe la Indian Wells, Moscova și București. Așadar, încă poate strânge puncte importante în luna octombrie, în cazul unui parcurs aproape de nivelul la care ne-a obișnuit. În același timp, Simona are și 910 puncte de apărat în următoarele săptămâni. De altfel, la începutul săptămânii viitoare, românca va pierde trei poziții.
Pentru a anula această "pierdere" de 910 puncte, Halep ar trebui să câștige turneul de la Indian Wells, programat în prima jumătate a lunii octombrie. Iar pentru a urca în Top 10, are nevoie de un parcurs consistent și la Moscova și Cluj. Câștigarea Indian Wells nu va fi suficient pentru a încheia între cele mai bune 10 jucătoare ale lumii și în 2021.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo