Simona Halep este cotată de mulți specialiști cu prima șansă la trofeul de la Roland Garros, ținând cont de absențele importante, dar mai ales de forma arătată de sportiva noastră de la reluarea competițiilor.
Într-un articol apărut pe site-ul oficial al WTA, Simona este considerată ca fiind într-un vârf de formă, după titlurile de la Praga și Roma, dar adversarele de pe partea sa de tablou nu sunt deloc de neglijat, astfel că principala favorită va avea un drum greu până în finală.
"Simona Halep, în forma sa de vârf, va încerca să-și continue parcursul bun după ce a câștigat 2 titluri pe zgură în pregătirea pentru Paris. Mai întâi s-a impus la Praga, iar săptămâna trecută a câștigat pentru prima dată în carieră la Roma. Halep se află pe același sfert de tablou cu favorita numărul 5, Kiki Bertens, care va juca în prima rundă cu Katarina Zavatska. Românca s-ar putea confrunta în turul 3 cu Amanda Anisimova (25 WTA). Tot pe același sfert de tablou mai sunt și Marketa Vendrousova, finalista de anul trecut, sau Johanna Konta, care o va înfrunta în primul tur pe tânara senzație Coco Gauff.", s-a specificat în articolul de pe WTA.com.
Tenis
Simona Halep, nevinovată în ochii unui cunoscut tenismen: "Ar fi făcut asta dacă ar fi vrut!"
01/12/2022 LA 15:38
Evident, în primul tur Simona este mare favorită în fața Sarei Sorribes Tormo, o jucătoare cu care nu s-a mai întâlnit până acum în carieră, dar meciul trebuie tratat cu maximă seriozitate, întotdeauna începutul într-un turneu de Grand Slam fiind greu de gestionat.

Dueluri tari în prima săptămână la Roland Garros 2020

Pe restul tabloului, am putea avea parte de dueluri destul de tari încă din prima săptămână. Favorita numărul 2, Karolina Pliskova ar putea da în turul 2 peste Jelena Ostapenko, câștigătoarea din 2017, iar cine va trece mai departe din acel meci ar putea-o înfrunta în turul 3 pe Sloane Stephens, învinsa Simonei din finala de acum 2 ani.
Un alt meci tare ar putea avea loc în turul 3 pe cealaltă jumătate de tablou între Angelique Kerber și Madison Keys. Tot pe acea jumătate am putea avea parte de alte dueluri puternice precum Garbine Muguruza- Aryna Sabalenka sau Serena Williams-Victoria Azarenka în faza optimilor de finală.
Turneul de la Roland Garros va începe duminică, 27 septembrie, și va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
https://i.eurosport.com/2020/09/24/2892900.png
Tenis
Un sponsor important al Simonei Halep, mesaj special de Ziua Națională! Ce i-a transmis româncei
01/12/2022 LA 13:53
Tenis
Simona Halep a fost în mod oficial exclusă de la turneul din Africa! Anunțul organizatorilor
30/11/2022 LA 17:02