2018 a fost un an de senzație pentru Simona Halep. A câștigat la Shenzhen, Roland Garros și Montreal și a reușit să se mențină aproape tot anul pe prima treaptă a clasamentului WTA. Aceste performanțe fantastice au avut și un artizan: Darren Cahill. Dincolo de cunoștințele acestuia despre tenis, Halep a fost ajutată enorm în plan mental.
Australianul a înțeles-o perfect pe campioana noastră și a reușit să o facă să înțeleagă că gândirea negativă avută îi aduce numai deservicii. Odată conștientizând acest lucru, Simona Halep s-a eliberat de presiune și a devenit mult mai calmă și stăpână pe sine în joc. În paralel, Cahill i-a modelat jocul, ajutând-o să fie mult mai ofensivă, să își asume mai multe riscuri. Cu o astfel de abordare, Simo a ajuns până în finală la Australian Open, iar lucrurile au progresat apoi către cucerirea primului turneu de Grand Slam al carierei.

Halep Cahill

Credit imagine: Getty Images

Australian Open
Simona Halep și-a aflat adversara din turul secund de la Australian Open! Românca, mare favorită
ACUM 8 ORE

Constanța, elementul cheie al colaborării Halep - Cahill

Astfel, toți au fost surprinși când Cahill a întrerupt colaborarea, având nevoie de un an sabatic pentru a se dedica familiei. Dar cealaltă familie, a tenisului, a rămas aproape, australianul ajutând-o enorm pe Simo la Wimbledon 2019. Acum, cei doi vor relua colaborarea full time, lucru care nu poate decât să o ajute enorm pe sportiva din Constanța. De această părere sunt și ziariștii de la WTA, care consideră că noul parteneriat o vor face pe Halep mult mai constantă de-a lungul sezoanelor.
"Simona Halep va face din nou echipă cu antrenorul Darren Cahill în sezonul 2020, după cum a anunțat fostul numar 1 în social media. Australianul își anunțase despărțirea de eleva sa în noiembrie 2018, atunci spunând că vrea să își sprijine copiii într-o perioadă importanta din viețile lor. A fost finalul unei colaborari de succes ce a durat trei ani, timp în care Halep a ajuns pe primul loc în clasamentul WTA și a câștigat primul ei Grand Slam, la Roland Garros.
Chiar dacă Simona a câștigat Wimbledonul în acest an, învingând-o pe Serena Williams în finală, ea s-a chinuit să atingă nivelul de constanță din 2018 și a căzut pe locul 6 în lume. Totuși, se va reuni cu Cahill din sezonul următor", notează siteul oficial WTA.

Cât va câștiga Darren Cahill din colaborarea cu Simona Halep

Darren Cahill a câștigat în colaborarea anterioară cu Simona Halep aproximativ 1 milion de euro anual. Acum, suma va fi una comparabilă, cu precizarea că există date care indică faptul că australianul va primi și anumite bonusuri, în funcție de eventualele Grand Slamuri câștigate de sportiva din Constanța. La asta se adaugă și banii câștigați de tehnicianul de la Antipozi din colaborarea cu ESPN, care va continua.
Suma câștigată de Darren e una consistentă, comparabilă cu cea primită de Patrick Muratoglou de la Serena Williams. "The Coach" primește anual 1,5 milioane de euro de la sportiva din SUA, cu mențiunea că bonusurile de performanță sunt extrem de consistente.
Australian Open
Simona Halep, interviu exclusiv despre obiectivul său la Australian Open! "Presiunea e diferită"
ACUM 9 ORE
Australian Open
Australian Open 2022: programul de miercuri. La cât joacă Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse
ACUM 11 ORE