Simona Halep, eliminată în sferturile de finală la Australian Open, a luat decizia de a nu face deplasarea la Doha sau Dubai pentru a-și odihni spatele. Sportiva noastră, în vârstă de 29 de ani, a motivat absența de la cele două turnee spunând că durerile de la spate nu i-au dat pace, motiv pentru care nu își va apăra trofeul de la Dubai.
Potrivit Tennis World USA, problemele cu hernia de disc au reapărut, iar Simona trebuie să le gestioneze: "Era inevitabil ca Simona să fie nevoită să se retragă de la turneu, dar a așteptat să vadă cum sau dacă starea ei se va schimba înainte de a renunța. Pe finalul adolescenței, Simona Halep a fost diagnosticată cu hernie de disc. Este o afecțiune dureroasă, în care un disc sau mai multe se clatină și se umflă într-o deschidere anormală. Durerile sunt recurente și din acest motiv Halep a fost nevoită să se retragă de la Qatar Open luna trecută și acum de la Dubai", a scris sursa citată.

Când revine Simona Halep în circuitul feminin de tenis

VTB Kremlin Cup
Mesajul Simonei Halep după eliminarea de la Kremlin Cup! Ce urmează pentru româncă
ACUM 25 MINUTE
Organizatorii turneului WTA 1000 de la Miami au confirmat prezența Simonei Halep pe tabloul principal al competiției din SUA încă din finalul lunii februarie. Turneul va avea loc între 22 martie și 4 aprilie. Simona Halep, care a ajuns până în semifinalele turneului în 2015 și 2019, va avea o companie selectă la turneul american.
Vor fi prezente toate jucătoarele din top 10 WTA, printre care deținătoarea trofeului, australianca Ashleigh Barty, Naomi Osaka, cea care a câștigat Australian Open în acest an dar și Serena Williams, jucătoarea care a eliminat-o pe Halep la turneul de la Antipozi. Pe tabloul principal de la Miami vor fi prezente și alte trei tenismene din România: Patricia Țig, Sorana Cîrstea și Irina Begu.
VTB Kremlin Cup
Simona Halep, eliminată în sferturile de finală de la Moscova de Maria Sakkari
ACUM 8 ORE
VTB Kremlin Cup
Simona Halep a vorbit despre retragere la Moscova! Ce le-a spus jurnaliștilor ruși
ACUM 10 ORE