Pentru frumoasa jucătoare din Sinaia, în prezent pe locul 92 WTA, desfășurarea evenimentelor de la Praga poate fi descrisă printr-un singur cuvânt: haos! Ana Bogdan și-a aflat târziu adversara din primul tur, marți, după ce duelurile din calificări au fost amânate din cauza ploii și nu mai puțin de trei jucătoare s-au retras de pe tabloul principal, în ultimul moment.
Astfel, Ana Bogdan a ajuns să joace meciul din primul tur cu o sportivă din a treia sută mondială, care fusese învinsă cu un cumulat 12-0 în ultima rundă a calificărilor. Tânăra Marta Kostyuk (18 ani, Ucraina) i-a aplicat o corecție în toată regula sportivei australiene Storm Sanders, în doar 50 de minute de joc, însă aceasta a mai primit o șansă, după ce tabloul principal a fost ferfenițit de probleme medicale: Dayana Yastremska s-a retras din cauza unei infecții dentare, Daria Kasatkina a suferit o întindere, iar Fiona Ferro a acuzat dureri în zona intercostală.
Ana Bogdan a fost totuși promptă și nu i-a permis sportivei de pe locul 275 WTA să treacă peste buimăceală, pedepsind-o pe tabelă aproape la fel de dur precum o făcuse și Kostyuk: 6-1, 6-1, în 77 de minute.
Diriyah Tennis Cup
Stefanos Tsitsipas, out de la Diriyah Cup! Elenul, învins în două seturi de Cameron Norrie
ACUM 8 ORE

Ana Bogdan va lupta cu Pliskova în sferturile turneului de la Praga

Mai departe, miercuri, Ana Bogdan a aflat că va completa primul sfert de finală al turneului de la Praga, fără a juca vreun punct, ca urmare a accidentării suferite de Lesia Tsurenko, la coaste. Românca o va înfrunta pe Kristyna Pliskova pentru un loc în semifinale, după ce aceasta din urmă a trecut cu 6-1, 7-5 de favorita doi a tabloului, Petra Martic, într-un meci reluat după întreruperea de marți cauzată de ploaie.
Simona Halep va juca pentru loc în sferturile tabloului de simplu, joi, împotriva Barborei Krejcikova (118 WTA), cea care a învins-o în primul tur pe o altă româncă, Patricia Țig. Tot joi va evolua pentru calificarea în sferturi și Irina Begu (82 WTA), împotriva elvețiencei Leonie Kung (157 WTA).
Diriyah Tennis Cup
Zverev, primele impresii după revenirea pe teren! Germanul îi ia ca exemple pe Nadal și Federer
ACUM 9 ORE
Diriyah Tennis Cup
Diriyah Cup | Rezumatul partidei Daniil Medvedev - Alexander Zverev, câștigată de rus în două seturi
ACUM 9 ORE