Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cel mai slab WTA 1000 din istorie! Incredibil ce se întâmplă la Guadalajara, care începe duminică

Cristian Mihală

Publicat 14/09/2023 la 09:14 GMT+3

Organizatorii turneului de WTA 1000 de la Guadalajara se confruntă cu o problemă incredibilă, în contextul în care niciuna dintre primele 6 jucătoare ale lumii nu va fi prezentă la startul competiției.

Aryna Sabalenka of Belarus and Iga Swiatek of Poland shake hands at the net after the singles final on Day Thirteen of the Mutua Madrid Open at La Caja Magica on May 06, 2023 in Madrid, Spain

Credit imagine: Getty Images

Programarea turneului din Mexic între 17 și 23 septembrie, atât de aproape de terminarea US Open, duce la o situație extrem de inconfortabilă pentru organizatori. Deși vorbim de un turneu de WTA 1000 (cea mai importantă categorie, după Grand Slamuri), prezența va fi una modestă.
Astfel, niciuna din primele 6 clasate în ierarhia WTA nu va fi la startul turneului care va debuta la finalul acestei săptămâni. Mai mult, 23 din primele 51 de jucătoare ale lumii nu vor fi prezente în competiție, ceea ce înseamnă cea mai slabă participare din istoria unui turneu de WTA 1000.
Primele două favorite la Guadalajara vor fi Ons Jabeur și Maria Sakkari, două dintre cele 3 jucătoare de TOP 10 WTA care vor fi la startul competiției.
Trebuie spus că nici anul trecut turneul de la Guadalajara nu s-a bucurat de o prezentă a celor mai bune jucătoare din lume. Swiatek, Jabeur sau Rybakina au lipsit, într-un turneu câștigat de Jessica Pegula, după o finală fără istoric cu Maria Sakkari, scor 6-2, 6-3.

Swiatek, retragere ultim moment de la Guadalajara

După ce Sabalenka anunțase că nu va fi prezentă, urmând a se recupera după finala jucată la US Open, organizatorii mizau pe dorința de revanșă a lui Swiatek.
Poloneza a cedat locul 1 WTA în fața bielorusei, la Flushing Meadows și e de așteptat să încerce să își recupereze fotoliul de lider cât mai repede. Doar că și Iga a declarat forfait, o mică accidentare împiedicând-o pe jucătoarea clasată pe 2 WTA să evolueze la cel mai înalt nivel.
Iga vrea să fie în formă maximă pentru competițiile din Asia și pentru Turneul Campioanelor, astfel că pentru moment își va lua o scurtă pauză, în care să se "reseteze".
"Din nefericire trebuie să mă retrag de la turneul de la Guadalajara din cauza unei schimbări în programul meu. Trebuie să îmi ascult corpul și, după un sezon atât de intens, prioritatea noastră numărul unu este să termin stagiunea sănătoasă. Trebuie să îmi fac planul înțelept, astfel încât să nu risc vreo accidentare. Îmi pare rău că nu voi fi prezentă, dar sunt sigură că atmosfera de la Guadalajara va fi uimitoare, așa cum mi-o amintesc. Ne vedem la Tokyo", a scris Iga Swiatek pe contul de Twitter.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo