Alcaraz a devenit "coșmarul" lui Sinner! Spaniolul l-a învins în 2024 cât toți ceilalți jucători la un loc
Carlos Alcaraz a devenit campion la Beijing, în urma unui duel superb cu liderul mondial Jannik Sinner. Italianul are o statistică dezastruoasă în fața rivalului său în 2024, în fața căruia a pierdut tot atâtea partide cât a pierdut în fața tuturor celorlați adversari.
Carlos Alcaraz of Spain celebrates after winning the Men's Singles Final match against Jannik Sinner of Italy on Day 10 of the China Open at National Tennis Center
Credit imagine: Getty Images
Carlos Alcaraz a revenit de la 0-1 la seturi și a câștigat marea finală de la Beijing, împotriva lui Jannik Sinner. Liderul mondial a avut șansele sale, însă a cedat puncte cheie și a pierdut din nou în fața rivalului său.
Pentru italian acesta a fost doar al 6-lea meci pierdut în 2024, anul în care a reușit să cucerească Australian Open și US Open, primele turnee de Grand Slam din cariera sa.
Interesant este faptul că Sinner a cedat de 3 din cele 6 ori în fața lui Alcaraz, însemnând că ibericul are tot atâtea victorii anul acesta în fața sa, cât au reușit restul jucătorilor din circuitul ATP la un loc.
Sinner nu l-a mai învins pe Carlitos chiar din finala de la Beijing 2023, atunci când actualul lider mondial se impunea cu scorul de 7-6, 6-1. De atunci, Alcaraz s-a impus în toate disputele, la Indian Wells, Roland Garros și Beijing.
"Ține-o tot așa. Ai o echipă și o familie grozavă. Îți doresc tot ce e mai bun. A fost o mare plăcere să împart terenul cu tine azi", a declarat Sinner, imediat după finala cu Alcaraz.
Carlos Alcaraz îl consideră pe Sinner cel mai bun jucător din lume, deși l-a învins în finala de la Beijing
La interviul acordat pe teren, Alcaraz a început prin a-și lăuda la scenă deschisă marele rival, spunând că acesta rămâne cel mai bun jucător din lume, deși astăzi l-a învins. Carlitos a spus că italianul este o adevărată bestie, atât la nivel de joc, cât mai ales din punct de vedere psihic.
"El a putut să câștige în două seturi. Eu, și în trei, înainte de tie-break. A fost un meci foarte strâns. Jannik a arătat încă o dată că este cel mai bun jucător din lume... cel puțin pentru mine. Nivelul pe care îl joacă este de necrezut... calitatea foarte înaltă a tenisului din punct de vedere fizic, mental... este o bestie.
Am avut ocaziile mele în primul set și nu am profitat, nu am fructificat mingile de set pe care le-am avut. Sunt foarte mândru de cum am reușit totul, am revenit de la 3-4 și minge de break pentru el în setul 2. Pentru mine a fost un meci foarte bun și sunt foarte mulțumit de cum am jucat în al treilea set, după ce el mi-a spart din nou serviciul. Am continuat să joc agresiv.
Nu m-am dat bătut, dar de fiecare dată când Sinner joacă un tie-break este favorit. Știam asta, dar nici când avea 3-0 și două minibreak-uri în față nu mi-am pierdut speranța și m-am gândit, OK, eu trebuie să dau totul pentru a-mi da șansa de a câștiga.", a spus Alcaraz.
Atât Carlos Alcaraz, cât și Jannik Sinner își vor îndrepta acum atenția spre Mastersul de la Shanghai, penultimul turneu al sezonului din această categorie, unde concurența va fi și mai mare, pentru că la start va fi și Novak Djokovic.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
78
4
63
66
6
77
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)