Surpriză uriașă la Beijing! Iga Swiatek, eliminată, după ce a retrăit coșmarul de la Roland Garros
Actualizat 01/10/2025 la 16:49 GMT+3
Iga Swiatek s-a oprit în optimi la turneul WTA 1000 de la Beijing, fiind învinsă în 3 seturi de Emma Navarro, scor 4-6, 6-4, 0-6. Poloneza a fost condusă cu set și break, dar a reușit să revină fantastic și a trimis meciul în decisiv, unde s-a prăbușit complet. Desfășurarea meciului a fost aproape identică cu cea a partidei pierdută de Iga în fața Arynei Sabalenka la Roland Garros.
Amanda Anisimova - Iga Swiatek - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Iga Swiatek a pierdut în sferturile de finală de la US Open (la Amanda Anisimova), dar a trecut repede peste acel eșec și a arătat o formă foarte bună în Asia. Poloneza a câștigat turneul WTA 500 de la Seul și spera să meargă până la capăt și la Beijing, competiție de 1000 de puncte, dar aventura sa în capitala Chinei s-a terminat prematur.
În optimile de finală, a doua jucătoare a lumii a dat piept cu Emma Navarro (17 WTA), în fața căreia nu pierduse set în cele două întâlniri directe de până acum. Americanca a avut prestații mediocre în ultima perioadă și existau puține premise că o poate pune în dificultate pe Iga, dar a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest sezon și a obținut o victorie uriașă.
Iga a început impecabil partida și s-a desprins la 2-0, însă Navarro a câștigat 4 game-uri la rând și apoi și-a păstrat avantajul break-ului până la finalul primului set. Poloneza a părut afectată de pierderea primei manșe și americanca a profitat de momentul bun, ajungând să conducă cu 2-1 în actul secund, cu break. Swiatek nu a intrat în panică și a reușit imediat rebeak-ul, după care s-a mers cu serviciul până la 4-4. Sextupla campioană de Grand Slam a trecut în față, iar în game-ul următor a fructificat prima minge de set pe care și-a creat-o și a trimis meciul în decisiv.
Iga Swiatek, învinsă de Emma Navarro la Beijing! Poloneza s-a prăbușit în decisiv, după ce revenise fantastic
Navarro nu a cedat din punct de vedere mental și a început excepțional setul al treilea, iar odată ce a luat avans pe tabelă a fost de neoprit. Americanca s-a impus și cele din urmă s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-0, după două ore și 30 de minute de joc.
Prin modul în care a pierdut acest meci, Iga Swiatek a retrăit coșmarul de la Roland Garros din acest an. În semifinalele de la Paris, Iga a pierdut primul set în fața Arynei Sabalenka, la tie-break, dar l-a câștigat pe cel de-al doilea, pentru ca apoi să se prăbușească în decisiv. La fel ca azi, poloneza a încasat un bagel în setul al 3-lea.
Așadar, Iga Swiatek a suferit prima înfrângere a carierei la Beijing. Poloneza mai participase o singură dată la competiția din capitala Chinei, în 2023, când a cucerit trofeul. Odată cu acest eșec, Iga a ratat șansa de a se apropia de Aryna Sabalenka în clasamentul WTA, bielorusa având în continuare un avans considerabil, de aproape 2500 de puncte. Totuși, lupta pentru locul 1 în lume la final de an nu e terminată, deoarece Swiatek are mult mai puține puncte de apărat în perioada următoare, iar dacă va câștiga ultimul turneu WTA 1000 al sezonului, la Wuhan, și Turneul Campioanelor, ar putea să o detroneze pe Aryna.
De partea cealaltă, victoria de astăzi a fost cea mai importantă a sezonului pentru Emma Navarro. În acest an, americanca mai învinsese o singură jucătoare de top 10, pe Daria Kasatkina, la Australian Open (rusoaica ce reprezintă acum Australia era pe locul 10 în lume la acea vreme). De asemenea, a fost abia a 3-a victorie a carierei contra unei jucătoare din top 2 WTA. Americanca le mai învinsese pe Aryna Sabalenka (Indian Wells 2024) și Coco Gauff (Wimbledon 2024) pe când acestea se aflau pe locul 2 în ierarhia WTA.
Succesul de la Beijing a fost și o revanșă pe care Emma și-a luat-o în fața Igăi, care a surclasase în precedentul duel direct, 1-6, 2-6 în sferturile primului Grand Slam din acest an. Acel eșec a afectat-o serios pe jucătoarea din SUA, care a suferit ulterior dezamăgire după dezamăgire. Exceptând titlul câștigat la Merida (turneu WTA 500), ea nu a mai reușit niciun rezultat notabil și a căzut în clasament de la lună la lună. Grație parcursului de la Beijing, ea va reveni de săptămâna viitoare în top 15 WTA.
În primul său sfert de finală la un turneu WTA 1000 din 2025, Emma Navarro o va înfrunta pe învingătoarea partidei Marta Kostyuk - Jessica Pegula, care se vor înfrunta astăzi în ultimul meci din faza optimilor de finală.
Tabloul sferturilor de finală de la Beijing
- Emma Navarro - Jessica Pegula / Marta Kostyuk
- Sonay Kartal - Linda Noskova
- Jasmine Paolini - Amanda Anisimova
- Eva Lys - Coco Gauff
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
4
6
0
6
4
6
Promo
Promo