Medvedev, moment de sinceritate după victoria cu Zverev de la Beijing! "Nu am mai făcut asta de mult"

Daniil Medvedev și-a confirmat încă o dată supremația în fața lui Alexander Zverev, pe care l-a învins astăzi, în două seturi, la Beijing, unde s-a calificat pentru a cincea oară la rând în semifinale. După meci, rusul a recunoscut cât de greu i-a fost în 2025 să-și atingă cel mai bun nivel.

Medvedev-Zverev: El ruso continúa su resurgir y se carga al número 3 (6-3 y 6-3)

Credit imagine: Getty Images

Daniil Medvedev continuă să se impună în fața lui Alexander Zverev. Rusul l-a învins din nou pe rivalul său, scor 6-3, 6-3, după o oră și 33 de minute de joc, și s-a calificat în semifinalele turneului ATP 500 de la Beijing.
Aceasta a fost cea de-a 14-a victorie obținută de Medvedev în fața germanului, a opta în ultimele zece confruntări directe. Totodată, este a cincea oară consecutiv când rusul atinge penultimul act la China Open, confirmându-și statutul de jucător redutabil pe hard.
După victoria din sferturi, fostul lider mondial a vorbit despre perioada dificilă prin care a trecut în ultimele luni, în acest sezon el nereușind să câștige decât un singur meci în toate cele 4 turnee de Grand Slam, la Australian Open.
Ulterior, Medvedev a suferit dezamăgire după dezamăgire, fiind învins în prima rundă de la Roland Garros în fața lui Cameron Norrie și în aceeași fază la Wimbledon și US Open, contra aceluiași adversar, Benjamin Bonzi.

Medvedev, moment de sinceritate la Beijing

La Beijing, rusul de pe locul 18 ATP a recunoscut acum că nu i-a fost ușor să dea tot ce are mai bun, vorbind pe scurt despre perioada dificilă prin care a trecut.
"Este minunat, dar mereu vreau mai mult. La începutul carierei, cifrele sunt importante. Când ai realizat multe, este mai important să dai tot ce ai mai bun, iar eu nu am mai dat tot ce am mai bun de ceva vreme.
Așa că astăzi sunt fericit să fiu din nou în semifinale aici, să joc bine și să înving adversari puternici", a declarat Daniil Medvedev, citat de We Love Tennis.
Pentru rusul de 29 de ani urmează, pentru calificarea în finala turneului de la Beijing, duelul cu Learner Tien (locul 52 ATP), care a trecut în sferturi de Lorenzo Musetti, scor 4-6, 6-3, 3-0.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo