Sinner a pierdut set în fața lui Atmane, dar s-a calificat în sferturile de la Beijing! Francezul a luptat eroic, fiind accidentat în decisiv

Jannik Sinner s-a calificat în sferturile turneului ATP 500 de la Beijing. Principalul favorit al competiției din China s-a impus cu 6-4, 5-7, 6-0 în fata francezului Terence Atmane, care s-a accidentat după ce a câștigat al doilea set. Ocupantul locului 68 ATP a dus jocul până la final, fără să ceară time-out medical.

Jannik Sinner

Credit imagine: Getty Images

Sinner s-a impus în primul set disputat contra jucătorului francez. Break-ul său de la 2-1 a făcut diferența într-un prim act care a durat aproape o oră. La finalul setului, locul 2 ATP a salvat 3 mingi de break înainte de a se impune la a doua minge de set.
Al doilea act a fost unul mult mai haotic. După ce Sinner și Atmane au făcut câte un game de serviciu fără punct pierdut, au urmat nu mai puțin de 4 break-uri albe. Cei doi și-au împărțit câte două game-uri câștigate la zero pe serviciul adverasrului.
Setul doi a ajuns în prelungiri, acolo unde Atmane a reușit să facă break pentru 7-5, la finalul celui mai lung game al setului. Sinner a salvat două mingi de set, dar a treia a fost norocoasă penru francez, care este primul jucător care îi ia un set fostului lider mondial de la Alexander Bublik, la Halle, dacă excludem turneele de Grand Slam.
Citește și:

Sinner, în sferturi la Beijing

Sinner și-a impus jocul în setul trei, ajungând rapid la 3-0. Francezul a pus presiune mai mare în următorul game, dar Sinner a făcut 4-0. Atmane a urmat să acuze dureri la piciorul de sprijin, fiind-ui greu să servească. Totuși acesta nu a cerut time-out medical, dorind să ducă jocul până la capăt.
Astfel, Sinner s-a impus cu 6-0 în decisiv, Atmane fiind "răpus" de dureri după ce a făcut un set 2 excelent. Italianul s-a calificat în sferturi, unde îl va întâlni pe maghiarul Fabian Marozsan, care a trecut în optimi de Alexandre Muller.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo