Chinezii o venerează, Sabalenka e fără cuvinte: "Am visat toată viața la asta, e incredibil!"

Aryna Sabalenka s-a declarat încântată de suportul pe care îl primește de la publicul din Wuhan, care a purtat-o pe brațe spre al 4-lea sfert de finală la rând în competiția WTA 1000 din China.

Aryna Sabalenka

Credit imagine: Getty Images

Liderul mondial a semnat a 58-a victorie din 2025, câștigând categoric duelul cu a 20-a jucătoare a lumii, Liudmila Samsonova, în optimile de la Wuhan (6-3, 6-2).
A fost o partidă unidirecționată, în care Sabalenka a servit perfect și nu i-a oferit vreo minge de break adversarei, pentru al 19-lea succes din carieră la competiția din China (unde nu a fost învinsă încă, fiind triplă campioană).

Sabalenka, primită ca o "regină" la Wuhan și susținută zgomotos de fanii chinezi

La primul ei turneu după succesul de la US Open, bielorusa e primită ca un idol de fanii chiezi, iar susținerea de care se bucură contribuie din plin la performanța ei din teren.
"Am visat toată viața mea la astfel de momente, mă simt incredibil. Primirea pe care fanii mi-o fac aici îmi oferă boostul de energie necesar pentru a concura, a lupta și a-mi urma visurile", a spus Sabalenka la final.
Extrem de jovială și de pusă pe glume mereu, Sabalenka a vrut să transmită celor din fața televizoarelor starea ei, făcând un desen amuzant pe una dintre camerele TV, la finalul disputei cu Samsonova.
Sabalenka a ajuns la 30 de sferturi de finală în turneele WTA 1000, egalând-o pe Serena Williams.
Pentru un loc în semifinalele de la Wuhan, Sabalenka așteaptă rezultatul partidei Linda Noskova - Elena Rybakina, unde sportiva din Kazakhstan pleacă având un ușor avantaj. Totuși, jucătoarea din Cehia e în cea mai bună formă a carierei, lucru demonstrat de finala bifată săptămâna trecută, la Beijing, dar și de victoria în minimum de seturi cu Naomi Osaka, de ieri.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo