Carlos Alcaraz, reacție virulentă, după ce a fost avertizat de arbitru la Queen's: "Trebuie să se schimbe"

Carlos Alcaraz s-a calificat cu greu în sferturile de finală de la Queen's, după o victorie în 3 seturi împotriva conaționalului Jaume Munar. La un moment dat, murcianul a primit un avertisment pentru depășirea timpului permis între servicii și a protestat. La conferința de presă, Carlitos a spus că regula trebuie să fie mai permisivă și l-a criticat pe oficialul partidei.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz a trecut peste euforia succesului istoric de la Roland Garros și în această săptămână a revenit pe teren. Ibericul și-a început sezonul de iarbă la Queen's și este calificat în sferturile de finală, dar a tras o mare sperietură în optimi, contra conaționalului Jaume Munar.
Alcaraz a câștigat primul set și a avut două mingi de meci în al doilea, dar le-a irosit pe ambele și în final a pierdut manșa. În decisiv, murcianul a fost condus cu 4-2, dar a găsit resurse de a reveni și în cele din urmă s-a impus cu 6-4, 6-7, 7-5, după aproape 3 ore și jumătate de joc (cel mai lung meci de 3 seturi al carierei sale, pe iarbă).
La 5-5 în setul secund, Carlos Alcaraz a primit un avertisment de "time-violation", pentru că a întârziat la serviciu. Ibericul a fost foarte deranjat, explicându-i arbitrului că înainte a fost un punct lung și a avut nevoie de prosop și de aceea a depășit timpul permis.

Carlos Alcaraz cere schimbarea regulamentului privind timpul între servicii, după ce a fost avertizat în meciul cu Munar de la Queen's

La conferința de presă de după meci, Alcaraz a fost rugat să dezvăluie ce s-a întâmplat, iar numărul 2 ATP a avut o reacție virulentă. Carlitos a spus că regula privind cele 25 de secunde între servicii ar trebui să fie mai permisivă, iar arbitrii mai înțelegători atunci când condițiile sunt dificile. De asemenea, ibericul l-a criticat pe oficialul partidei de ieri, considerând că acesta a vrut să iasă în evidență prin decizia sa.
"A fost un meci foarte lung. Condițiile au fost extreme din cauza căldurii și intensitatății meciului, cu schimburi și game-uri lungi. Am simțit că nu am timp să mă recuperez între puncte, grăbindu-mă mereu să-l încep pe următorul. Nu m-am putut pregăti bine pentru următorul punct, motiv pentru care am vorbit cu arbitrul, pentru că a existat o problemă cu cronometrul. Jaume a vorbit și el despre același lucru. Trebuie să schimbe asta. Trebuie să știe când să pornească cronometrul, pentru că după un punct foarte lung, care s-ar putea termina la fileu, ar trebui să avem mai mult timp să ne recuperăm pentru următorul punct. Așa am simțit astăzi.
Când nu te poți pregăti corespunzător pentru următorul punct, nu îl poți juca așa cum trebuie, deci nu cred că este cel mai bun lucru pentru spectacol. Nu-mi amintesc când am primit ultima dată un avertisment pentru depășirea timpului, iar în prima rundă de aici nu am avut nicio problemă. Astăzi am avut mai multe probleme. Nu înțeleg. De asemenea, cred că e o problemă cu arbitrul de scaun, care poate a vrut să fie în centrul atenției astăzi, dar e o regulă care ar trebui schimbată.", a spus Alcaraz, citat de as.com.
Pentru un loc în semifinalele turneului de la Queen's, Carlos Alcaraz se va duela astăzi cu francezul Arthur Rinderknech, pe care l-a învins în cele două întâlniri directe de până acum, dar nu fără probleme. Cei doi s-au întâlnit ultima dată chiar la Queen's, în 2023, iar Alcaraz și-a adus aminte de acel meci și e convins că va avea o misiune dificilă din nou.
"Îmi amintesc că a fost primul meu adversar pe iarbă în 2023. A fost incredibil de greu. Ar fi putut să mă învingă. Îmi amintesc că meciul a fost incredibil de strâns. Acea victorie m-a ajutat în meciurile care au urmat. Întotdeauna am spus, cu cât petreci mai mult timp pe teren, pe iarbă, cu atât e mai bine, pentru că așa câștigi mai multă experiență pentru a te adapta la această suprafață. Apreciez un meci ca cel de astăzi pentru că îmi oferă feedback despre cum să abordez următorul meci și ce trebuie să îmbunătățesc. Arthur este un jucător de grozav. A jucat foarte bine aici. Jocul lui pe iarbă este incredibil de periculos. Trebuie să fiu foarte concentrat pe retur și trebuie să fiu mai bun la serviciu, ceea ce nu a funcționat pentru mine astăzi.", a adăugat Alcaraz.
Meciul dintre Carlos Alcaraz și Arthur Rinderknech va fi al 3-lea sfert de finală de la Queen's. În primele două partide se vor întâlni Jiri Lehecka și Jacob Fearnley, respectiv Brandon Nakashima și Jack Draper. Tabloul semifinalelor va fi complet după duelul Holger Rune - Roberto Bautista Agut.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo