Sorana Cîrstea – Yue Yuan, la Cincinnati! Specialiștii prevăd un duel de 3 seturi: cine o înfruntă pe Iga Swiatek
Sorana Cîrstea joacă azi pentru un loc în optimile turneului de la Cincinnati, acolo unde o așteaptă Iga Swiatek. Românca se va duela cu lucky loserul Yue Yuan, chinezoaica pornind ușor favorită în opinia specialiștilor, însă nimic nu e decis dinainte, mai ales dacă ne raportăm la faptul că aceasta va fi prima confruntare directă dintre cele două.
Hailey Baptiste - Sorana Cirstea - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea a avut o prestaţie excepţională la Cincinnati, unde nu mai câştigase două meciuri la rând din 2009. Chiar dacă tabloul era unul "imposibil", sportiva noastră le-a eliminat pe două dintre favorite: Donna Vekic (6-1, 4-6, 6-3) şi Magdalena Frech (cu 7-6 (4), 2-6, 6-4).
Românca o va înfrunta azi e Yue Yuan pentru un loc în optimile competiției, acolo unde câștigătoarea acestui duel o va înfrunta pe campioana de la Wimbledon, Iga Swiatek. Poloneza a beneficiat de retragerea Martei Kostyuk, astfel că a avansat în optimi fără a juca.
Între Cîrstea și Yuan nu a mai existat vreun meci direct, astfel că cele două jucătoare nu se cunosc prea bine. Partida va avea loc astăzi, de la ora 19:30, iar specialiștii de la Tennis Tonic prevăd un duel încheiat în 3 seturi și o dau învingătoare pe chinezoaică.
Cotele la pariuri sunt, însă, în favoarea sportivei noastre, care e favorita bookmarkerilor. Sorana are o cotă de 1,80 la victorie, în timp ce adversara sa are o cotă de 2. Acestea variază ușor, dar peste tot românca pornește cu prima șansă, în opinia bookmarkerilor.
Sorana Cîrstea – Yue Yuan luptă pentru un loc în optimi la Cincinnati și pentru un super-duel cu Iga Swiatek
Clasată pe locul 98 WTA, Yuan a ajuns în turul 3 din postura de lucky loser. În calificări a trecut de Astra Sharma, iar apoi a cedat î n fața lui Clervie Ngounnoue, dar a beneficiat de o conjuctură favorabilă și a intrat pe tabloul principal.
În turul 2, Yue a învins-o pe Shnaider (6-4, 1-6, 6-3). În timpul meciului, Yuan a obținut 83 de puncte față de cele 81 ale lui Shnaider. Yue a fost foarte agresivă, reușind 33 de lovituri direct câștigătoare.
Yuan are un bilanț favorabil în ultimii 10 ani, cu 57% meciuri câștigate (276-205), și 8-11 pe hard în 2025. Pe aceeași suprafață ca cea de la acest turneu, Yuan are un bilanț de 206 victorii și 146 înfrângeri în ultimii ani.
Cel mai bun rezultat al sezonului a fost cucerirea titlului la W100 Oeiras, unde a învins-o pe Greetje Minnen în finală cu 4-6, 6-4, 6-2. Jucătoarea din China are în 2025 un bilanț general de 16 victorii și 19 înfrângeri, 8-11 pe hard.
De cealaltă parte, clasată pe locul 136, Sorana Cîrstea a ajuns în turul 3 după ce le-a învins pe Donna Vekic cu 6-1, 4-6, 6-3 și pe Magdalena Frech cu 7-6(4), 2-6, 6-4.
În turul 2, românca a învins-o pe Frech (7-6, 2-6, 6-4). În timpul meciului, Cîrstea a obținut 92 de puncte, față de cele 86 ale lui Frech. Sorana a fost extrem de agresivă, reușind 37 de lovituri direct câștigătoare.
La serviciu, Cîrstea a reușit 6 ași și a comis doar 2 duble greșeli. Sorana și-a pierdut serviciul de 4 ori și a salvat 2 mingi de break. În plus, Cîrstea a pus în teren 65% din primele servicii, câștigând 70% (37/53) din punctele jucate cu primul serviciu și 61% (17/28) cu al doilea. Sorana a făcut 3 break-uri, convertind 50% din șansele avute (3/6).
Cîrstea a cedat 2 seturi în acest turneu, câștigând 53% din totalul punctelor jucate. Cel mai bun rezultat al Soranei în acest an a fost atingerea semifinalei la Iași. Românca are în 2025 un bilanț general de 13 victorii și 13 înfrângeri, dintre care 9-7 pe hard.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
62
6
6
77
4
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)