Alcaraz, nerăbdător să-l înfrunte din nou pe Sinner, în finala de la Cincinnati! "Datorită lui, pot să joc cel mai bun tenis al meu"

Carlos Alcaraz s-a calificat noaptea trecută în finala Masters-ului 1000 de la Cincinnati, după ce l-a învins în două seturi pe Alexander Zverev. După meci, ibericul a vorbit despre cum s-a simțit pe teren și despre finala în care îl va înfrunta pe Jannik Sinner, arătându-se nerăbdător să aibă parte din nou de un astfel de duel.

Rezumatul victoriei lui Carlos Alcaraz cu Alexander Zverev, în semifinalele de la Cincinnati

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz a obținut noaptea trecută calificarea în finala turneului Masters 1000 de la Cincinnati, după ce l-a învins în două seturi pe Alexander Zverev, scor 6-4, 6-3, la capătul unui meci de o oră și 45 de minute.
Germanul nu s-a simțit foarte bine în timpul partidei, având dureri de cap și amețeli, iar acest lucru nu i-a permis să arate cel mai bun tenis al său, lucru pe care l-a remarcat și Alcaraz.
Ibericul a declarat, la finalul duelului, că nu i-a fost ușor să joace împotriva lui Zverev în aceste condiții, concentrându-se mai mult pe starea adversarului său decât pe tenis.
"Nu e niciodată ușor să joci împotriva cuiva despre care știi că nu se simte bine cu adevărat. E și mai greu venind din partea lui Sascha, o persoană atât de grozavă în afara terenului, cu care am o relație foarte bună. A fost dificil.
Cred că am început meciul jucând un tenis bun, dar apoi, dintr-o dată, el a început să se simtă rău și m-am concentrat asupra modului în care se simțea, în loc să mă concentrez pe mine și să joc un tenis bun. A fost o situație foarte dificilă pentru mine și îi urez tot binele din lume", a declarat Carlos Alcaraz.

Alcaraz, nerăbdător să-l înfrunte din nou pe Sinner

După victoria cu Zverev, ibericul îl va înfrunta, pentru a 16-a oară în carieră, pe Jannik Sinner, în ultimul act de la Cincinnati. Cei doi s-au mai întâlnit în alte 3 finale anul acesta, Alcaraz conducând cu 2-1 la victorii în 2025.
Înainte de meci, Carlitos s-a declarat entuziasmat să se dueleze din nou cu liderul mondial, care l-a învins în cel mai recent duel direct, la Wimbledon, și a spus că va face tot posibilul pentru a intra pe teren în cea mai bună formă.
"Aștept cu nerăbdare să joc din nou împotriva lui. Datorită lui, pot aduce cel mai bun tenis al meu pe teren. Și pentru oameni este minunat să ne urmărească meciurile. Ridicăm nivelul cel mai sus posibil și aducem un tenis cu adevărat frumos în meci.
Sunt gata să accept provocarea. Sunt gata să văd lucrurile pe care le-am greșit în ultimul meci, încercând să fiu mai bun luni. Duminică am o zi liberă. Voi încerca să-mi ajustez jocul puțin mai bine pentru a fi pregătit la 100%. Mental și tactic să fiu gata și să fiu perfect. Sunt nerăbdător pentru ziua de luni", a mai spus Alcaraz.
Partida dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, din finala Masters-ului de la Cincinnati, va avea loc luni seară, de la ora 22:00 (ora României).
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol