Gabriela Ruse, victorie fantastică la Cincinnati! Pentru româncă urmează un duel de foc

Eurosport on Google

Gabriela Ruse a obținut o victorie fantastică în primul tur la Cincinnati. Sportiva din România a învins-o pe Magda Linette, scor 6-0, 6-3, iar pentru un loc în runda a 3-a se va duela cu Alexandra Eala.

Gabriela Ruse

Credit imagine: Getty Images

Primul tur de la Cincinnati le-a adus față în față pe Gabriela Ruse și Magda Linette, cele două fiind adversare în premieră. Ambele sportive căutau să își recapete forma, având în vedere că au pierdut patru dintre precedentele cinci partide.
Gabriela Ruse a început setul inaugural cu un break realizat la 15, acesta fiind confirmat cu un game câștigat la 30. A urmat un nou joc pe retur în care românca s-a impus, iar ulterior scorul a devenit destul de repede 4-0. Reprezentanta noastră și-a continuat recitalul, adjudecându-și manșa cu un categoric 6-0!
Magda Linette a întrerupt seria și s-a impus în primul game de serviciu din actul secund. Totuși, Gabriela Ruse a continuat să fie sportiva mult mai inspirată și în următorul joc de retur a realizat break-ul. La 3-2 în favoarea româncei, poloneza a avut prima sa minge de break, pe care nu a putut să o fructifice.

Gabriela Ruse, prima victorie obținută la Cincinnati

Sportiva noastră și-a ținut serviciul, a realizat un nou break și scorul devenea 5-2 în favoarea sa. Ea a obținut două șanse de meci pe propriul serviciu, prima fiind anulată după o dublă greșeală. Magda Linette și-a recuperat un break, dar nu a reușit să își țină serviciul, astfel că jucătoarea din România a avansat în turul al 2-lea cu scorul de 6-0, 6-3.
Pentru Gabriela Ruse, victoria de astăzi este prima pe care a obținut-o de-a lungul carierei la Cincinnati. La momentul scrierii articolului, ea se află pe un provizoriu loc 74 în ierarhia WTA, un salt de trei poziții. În următoarea rundă, românca va avea parte de o misiune dificilă, urmând să o întâlnească pe Alexandra Eala. Cele două posibile adversare ale sale din turul al 3-lea sunt Anisimova și Sonmez.
La Cincinnati este înscrisă și Sorana Cîrstea, care deocamdată își cunoaște doar una dintre cele două posibile oponente. Ea se va duela cu învingătoarea partidei dintre Nikola Bartunkova și o jucătoare venită din calificări, iar în turul al 3-lea ar putea da peste una dintre Kalinskaya, Kessler sau McNally.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo