Eurosport
Cine e McCartney Kessler, prima adversară a Simonei Halep de la WTA 125 Trophee Clarins
De
Publicat 12/05/2024 la 17:00 GMT+3
Simona Halep va debuta în sfârșit pe zgură, după doi ani de pauză, la turneul WTA 125 Trophee Clarins. Prima ei adversară e o jucătoare tânără din SUA, McCartney Kessler, aflată pe locul 123 WTA.
Simona Halep loses to Paula Badosa on return from doping ban at Miami Open
Sursa video: SNTV
Simona Halep își va face din nou apariția pe zgură la un turneu oficial după o pauză de doi ani provocată atât de suspendarea care a ținut-o departe de teren, dar și de problemele medicale din ultima perioadă. Constănțeanca nu a mai jucat de la jumătatea lunii martie, dar săptămâna viitoare va intra în sfârșit pe teren.
Debutul Simonei Halep pe zgură se va produce la turneul WTA 125 Trophee Clarins, desfășurat în capitala Franței. Ea va juca în primul tur împotriva americancei McCartney Kessler (123 WTA), iar dacă se impune, atunci o va întâlni în turul secund pe principala favorită, Emma Navarro, ocupanta locului 22 WTA.
CITEȘTE ȘI:
Simona Halep la WTA 125 Trophee Clarins | Cine e McCartney Kessler
Aflată pe locul 123 WTA, McCartney Kessler nu a fost niciodată mai sus de locul 119 WTA în clasamentul mondial, poziție atinsă pe 22 aprilie 2024. Americanca a debutat în circuitul profesionist la US Open 2023, ea evoluând până atunci competițiile din cadrul colegiilor din SUA. De când a început sezonul de zgură, Kessler a bifat trei înfrângeri și doar o victorie, în calificări la Charleston, cu Giavara. În ultimul meci disputat în WTA, Kessler a cedat în fața sportivei noastre, Jaqueline Cristian, în calificările de la Madrid.
Câteva date interesante despre Kessler este că a ajuns pentru prima dată pe tabloul principal WTA 250 la Auckland, în 2024 (în calificări, a pierdut cu Lulu Sun), ajuns în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Angers în 2023 (a pierdut cu Yastremska), a cucerit primul titlu ITF în 2023, la Roma. Kessler a disputat primele meciuri la nivel de circuit ca wild card la US Open 2023, unde a câștigat două meciuri de calificare înainte de a pierde în al treilea, ratând șansa de a juca pe tabloul principal.
Americanca a ajuns la prima finală ITF în 2021 la Lubbock și a debutat în circuitul ITF în 2016, la Charleston, la vârsta de 17 ani. Cel mai bun rezultat al ei în turneele de Grand Slam a venit chiar anul acesta, la Australian Open, unde a primit wildcard. Acolo a ajuns în turul al doilea, înregistrând prima sa victorie de Grand Slam în fața jucătoarei Fiona Ferro, venită din calificări. Ea pierdut în turul al doilea în fața Lindei Noskova.
Kessler este originară din Calhoun, Georgia, iar părinții ei, Carl Kessler și Julie Diggers, au jucat tenis la University of Central Florida. Fratele ei, McClain Kessler, este de asemenea jucător de tenis universitar în Florida. Kessler a urmat cursurile liceului Calhoun High School. Ea a semnat cu Universitatea din Florida cu o bursă de tenis pentru a juca tenis universitar pentru Florida Gators în noiembrie 2017. Simona Halep și McCartney Kessler nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul mondial feminin.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo