Eurosport
Cine este cel mai bun din istorie? John McEnroe are o dorință ciudată pentru "The Big 3"
De
Publicat 27/01/2022 la 23:29 GMT+2
Marele John McEnroe a vorbit la Australian Open despre dezbaterea care nu se va încheia niciodată în lumea tenisului: cine este cel mai bun jucător din istorie? Fostul mare jucător a analizat performanțele celor trei mari jucători și a dezvăluit că are o dorință ciudată.
Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer.
Credit imagine: Getty Images
În ultimii 15 ani, lumea tenisului a fost răsfățată de trei dintre cei mai buni jucători din toate timpurile. Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic au dus tenisul la alt nivel, iar în prezent, cei trei se află la egalitate în ceea ce privește turneele de Grand Slam: fiecare are în palmares câte 20 de titluri.
La fel ca la fiecare turneu major, una dintre întrebările tuturor care se află pe buzele tuturor este "cine este cel mai bun din istorie?". John McEnroe, de 7 ori câștigător de Grand Slam, a vorbit despre cei trei mari jucători și a dezvăluit că și-ar dori ca cei trei să rămână la egalitate.
Citește și:
John McEnroe, dorință ciudată legată de The Big 3
Întrebat cine este cel mai mare din istorie, McEnroe a spus:
"Depinde de zi, cu cine vorbești, pe ce suprafață se joacă. Pentru mine, Rafa este cel mai mare jucător din istorie pe zgură, Novak este cel mai mare pe hard, iar pe Roger l-aș numi, per total, cel mai mare pe iarbă. Dar Novak l-a bătut de trei ori la Wimbledon.
Novak are și un record mai bun cu amândoi. Are un mic avantaj față de cei doi, dar într-un mod ciudat, mi-aș dori ca toți să încheie cu același număr de turnee de Grand Slam. Astfel, putem avea discuția asta și peste 10 ani, iar totul va ține de ce preferă fiecare. Nimeni nu va avea o părere greșită", a spus John McEnroe.
Dintre cei trei, doar Rafael Nadal a participat la ediția din acest an de la Australian Open. Dacă Roger Federer se recuperează după operația la genunchi, Novak Djokovic nu a putut participa din cauza faptului că nu este vaccinat.
Nadal se află în continuare în lupta pentru titlul cu numărul 21. El îl va întâlni pe italianul Matteo Berrettini în prima semifinală de pe Rod Laver Arena. În a doua semifinală, campionul de la US Open 2021, Daniil Medvedev, îl va întâlni pe grecul Stefanos Tsitsipas, într-o reeditare a semifinalei din 2021 de la Melbourne.
Australian Open 2022 se vede în exclusivitate pe Eurosport. Toate meciurile de la Melbourne sunt în direct și în exclusivitate pentru România și pe aplicaţia Eurosport Player.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo