Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cine este cel mai ghinionist jucător de tenis, după părerea lui Toni Nadal

Alex Masgras

Actualizat 07/10/2021 la 18:30 GMT+3

Juan Martin Del Potro a avut parte de multe accidentări în cariera sa, iar după părerea celor mai mulți, acesta nu și-a putut atinge adevăratul potențial.

Toni Nadal

Credit imagine: Getty Images

Juan Martin Del Potro este câștigător de Grand Slam. Argentinianul, ajuns acum la 33 de ani, s-a impus în 2009 la US Open, după o finală în care l-a învins pe Roger Federer. Din păcate pentru el, accidentările au fost cel mai dificil adversar al carierei sale.
Del Potro a jucat ultima oară în 2019, la Queen’s, când a suferit o nouă accidentare la genuncgi, fiind nevoit să se opereze din nou.

Toni Nadal este de părere că Del Potro este cel mai ghinionist jucător de tenis

Despre cariera lui Juan Martin Del Potro a vorbit și Toni Nadal, unchiul și fostul antrenor al lui Rafael Nadal, de 20 de ori câștigător de Grand Slam.
"Del Potro a avut toate calitățile pentru a avea succes. Cred că ar fi avut un succes enorm în lupta cu The Big 3 și Andy Murray. Loviturile sale sunt nemaipomenite, este foarte consistent și stă foarte bine din punct de vedere mental.
El este printre cei care a avut cel mai mare ghinion din tenis, poate cel mai mult, pentru a jucat ani de zile cu diferite probleme. Tot ce a câștigat este enorm, pentru că este foarte dificil să concurezi atunci când nu ești în cea mai bună formă fizică", a declarat Toni Nadal pentru podcastul "Tres Iguales".
Juan Martin Del Potro (R) from Argentina stands with Roger Federer (L) from Switzerland after winning the Men's Final US Open match at the USTA Billie Jean King National Tennis Center September 14, 2009 in New York
În cariera sa, Juan Martin Del Potro a câștigat 22 de titluri, printre care turneul de la US Open din 2009 și turneul ATP Masters 1000 de la Indian Wells din 2018. Tot în 2018, argentinianul a ajuns din nou în finala de la New York, unde a fost învins de Novak Djokovic. În cariera sa, Delpo a mai ajuns în finala Turneului Campionilor în 2009, unde a fost învins de Nikolay Davidenko și a obținut două medalii la Jocurile Olimpice: de bronz (Londra 2012) și argint (Rio 2016).
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo