Coleman Wong, victoria carierei! L-a învins pe favoritul 1 de la Los Cabos şi e la un pas de top 100 ATP
Publicat 30/07/2026 la 12:51 GMT+3
Coleman Wong, jucătorul de 22 de ani din Hong Kong care a uimit la US Open 2025, pare să revină la cea mai bună formă din carieră în apropiere de Flushing Meadows 2026. Asiaticul a reuşit victoria carierei la Los Cabos, unde l-a eliminat pe principalul favorit, Jiri Lehecka (numărul 12 ATP).
Coleman Wong
Credit imagine: Getty Images
Coleman Wong a produs marea surpriză în runda a doua a turneului de la Los Cabos, învingându-l pe Jiri Lehecka, cu scorul de 1-6, 6-3, 6-4. După ce a pierdut primul set fără drept de apel, sportivul din Hong Kong a demonstrat rezistență şi un mental excelent, trecând de al 12-lea jucător al lumii.
Lehecka a intrat în meci cu un pedigree solid pe hard, jucând o finală pe această suprafaţă la începutul anului (pierdută în faţa lui Sinner). Cu toate acestea, Wong a adus aminte în multe momente de tenismenul care anul trecut era la un pas de optimi la US Open (înfrângere dramatică într-un duel cu Rublev) şi şi-a recăpătat în mare măsură moralul după un 2026 puţin sub aşteptări. Cu un parcurs cât mai lung la competiţia din Mexic, asiaticul poate privi cu mare încredere spre Flushing Meadows.
În sferturi, Wong, care poate intra în premieră în top 100 ATP, îl va întâlni pe Jenson Brooksby. Cu un succes în faţa americanului, Coleman va fi sigur de prezenţa în rândul celor mai buni 100 de jucători ai lumii, de luni.
Fritz şi Musetti, în sferturi la Washington
Americanul Taylor Fritz, al treilea favorit, şi italianul Lorenzo Musetti, al patrulea pe lista capilor de serie, s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneul de tenis ATP 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 2.469.450 de dolari.
Fritz a trecut de polonezul Kamil Majchrzak cu 6-3, 6-4, iar Musetti a câştigat în trei seturi în faţa australianului Aleksandar Vukic, 6-3, 5-7, 6-3.
Australianul Alex de Minaur, numărul 6 mondial şi campionul en titre, l-a întrecut în primul tur pe grecul Stefanos Tsitsipas (51 ATP), cu 6-4, 3-6, 6-3, aceasta fiind doar a doua sa victorie în cele 14 partide directe.
De Minaur, al cărui mentor este Lleyton Hewitt, va juca în optimi cu fiul acestuia, Cruz Hewitt (17 ani), care tocmai a obţinut prima sa victorie în circuitul ATP.
Japonezul Kei Nishikori, campionul din 2015 şi care dispută ultimul său sezon în circuit, a fost eliminat de spaniolul Rafael Jodar, care s-a impus cu 6-3, 6-2 în optimi.
Rezultatele înregistrate, miercuri, la Mubadala DC Open (hard):
Turul I
- Alex De Minaur (Australia/N.1) - Stefanos Tsitsipas (Grecia) 6-4, 3-6, 6-3
Turul II (optimi)
- Taylor Fritz (SUA/N.3) - Kamil Majchrzak (Polonia) 6-3, 6-4
- Lorenzo Musetti (Italia/N.4) - Aleksandar Vukic (Australia) 6-3, 5-7, 6-3
- Rafael Jodar (Spania) - Kei Nishikori (Japonia) 6-3, 6-2
- Alex Michelsen (SUA) - Adrian Mannarino (Franţa) 6-4, 7-6 (7/3)
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo