Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Condiția pusă de Simona Halep pentru a participa la Australian Open! Dezvăluirea antrenorului ei

Irina Aldea

Publicat 02/11/2020 la 23:05 GMT+2

Simona Halep se află în prezent în autoizolare, însă se gândește deja la turneele din 2021, mai exact la ce competiții va participa.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Antrenorul sportivei noastre, Artemon Apostu-Efremov, a dezvăluit că în acest moment Simona are de gând să participe la competiția de la Melbourne, însă doar dacă autoritățile vor fi de acord să nu o bage în carantină strictă, fără să se poată antrena: "Singura neclaritate este cum se vor desfășura aceste 14 zile de carantină. Dacă se duce 14 zile și nu se antrenează, efectiv se duce degeaba. Dacă vor exista posibilități, probabil va fi o variantă plauzibilă în care vor merge", a spus Artemon Apostu-Efremov pentru Digi Sport.
Cu vești despre situatia de la Australian Open a venit si Darren Cahill. El a menționat că o decizie nu a fost luată pentru moment, dar se poartă discuții în acest sens: "Se va întâmpla ca la New York. Trebuie să te izolezi în hotel 24 de ore până primești un test negativ, iar apoi stai în hotel și mergi la centrul de tenis. Practic, stai într-o bulă. Tennis Australia încearcă să facă această bulă și discută cu Guvernul", a spus Darren Cahill la Sen Radio, citat de spotmedia.ro. Australian Open 2021 este programat să înceapă pe 18 ianuarie, iar Simona a anunțat că va participa dacă nu va fi băgată în carantină 14 zile. Turneul va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport.

Simona Halep, confirmată pozitiv cu coronavirus. Campioana noastră se află în autoizolare

Simona Halep a anunțat sâmbătă pe contul personal de Twitter că și-a făcut testul pentru coronavirus și a ieșit pozitiv. Campioana noastră ne-a asigurat că se simte bine și să se află acasă, în autoizolare. Sportiva noastră va trebui să petreacă o vreme în carantină înainte de a efectua un nou test.
"Salutare, tuturor, vreau să vă anunț că am fost testată pozitiv cu coronavirus. Acum mă aflu în autoizolare la domiciliu și mă recuperez bine după simptome ușoare. Mă simt bine, vom trece peste asta împreună", a transmis Simona Halep pe contul personal de Twitter. "Arti" a declarat că Simona are simptome medii și a spus că a fost de-a dreptul surprins de rezultatul pozitiv venit sâmbătă, în condițiile în care constănțeanca este atentă la măsurile de prevenire privind răspândirea virusului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo