Conflictul momentului în tenis! Danielle Collins și Corentin Moutet sunt "la cuțite"! "Nu sunt interesată de regii scunzi" / "Ar trebui să înveți"

Danielle Collins face la fel de multă vâlvă din postura de invitată la o emisiune câtă făcea și când juca tenis. Americanca a făcut două dezvăluiri surprinzătoare în aceste zile, una dintre ele având legătură cu Moutet, care a reacționat pe rețelele de socializare foarte repede, între cei doi izbucnind un conflict spontan.

Daniele Collins, huiduită copios la Australian Open, la intrarea pe teren! Reacția americancei

Sursa video: Eurosport

Danielle Collins este un personaj inedit în tenis. De la atitudinea sfidătoare față de fani și până la modul ei de a spune tot ce gândește, indiferent de controverse, americanca și-a creat un nume în lumea sportului, pe lângă, bineînțeles, performanțele sale notabile, printre care o finală la Australian Open. În aceste zile, Collins este invitată la emisiunile celor de la Tennis Channel, iar două declarații de-ale sale au ajuns în prim-plan.
Mai întâi, aceasta a povestit cum câinele ei, Quincy, și-a făcut nevoile lângă vestiarul unei jucătoare pe care sportiva nu o suportă, fără să dezvăluie numele acesteia. Deși incidentul s-a petrecut în timpul parcursului ei victorios de la Miami Open 2024, fosta jucătoare a ales să îl împărtășească abia acum, menționând că animalul său de companie "a simțit vibrațiile ciudate" ale respectivei rivale.
"Deci, povestea e așa. Eram în vestiar, după program. În mod normal nu ai voie să aduci câinele în vestiar, dar l-am adus pe Quincy pentru că nu prea era nimeni acolo. Și Quincy alerga peste tot, făcea «zoomies», era foarte entuziasmat, iar apoi a decis să-și facă nevoile chiar lângă dulapul cuiva de care nu sunt mare fan.
Nu o să spun numele jucătoarei, nu vreau să dau pe nimeni de gol, bineînțeles, pentru că încerc să devin cea mai bună versiune a mea, dar Quincy a știut. A simțit el vibrații ciudate. Evident că am curățat. Nu sunt chiar așa… știi tu. Am curățat și asta nu a mai fost spus până acum", a spus Collins.

Collins, conflict cu Moutet

Acum, Danielle Collins a făcut o a doua declarație surprinzătoare în cadrul unei emisiuni. În urmă cu mai multe luni, ea a început să utilizeze o aplicație de dating, iar în descriere preciza că nu vrea să aibă de-a face cu oameni scunzi, pe care i-a numit "regi scunzi". Americanca a declarat astăzi că Moutet a scos-o de la follow pe Instagram. Ulterior, francezul i-a trimis un mesaj în cursul zilei de ieri.
"M-a scos de la urmărit după ce pe profilul meu de dating am spus că nu sunt interesată de regii scunzi. Mi-a dat mesaj și apoi mi-a dat unfollow. A intrat din nou în DM-urile mele aseară", este o parte din declarația oferită de Danielle Collins.
Nu a durat mult și Corentin Moutet a reacționat. Francezul a spus că nu a urmărit-o niciodată pe Danielle și a postat un mesaj acid, luându-i la rost pe cei de la Tennis Channel că îi oferă oportunitatea lui Collins de a spune presupuse bazaconii în direct.
"Cum să-ți dau unfollow când nu te-am urmărit niciodată? @TennisChannel, cum puteți lăsa pe cineva să spună asemenea prostii la TV? Tu m-ai urmărit pe mine. Tu mi-ai cerut să jucăm la dublu mixt. Iar eu nici măcar nu te-am urmărit vreodată.
Ești în stare să spui orice doar ca să vorbească lumea despre tine. Ar trebui să înveți să te iubești pe tine însuți, ca să nu mai faci lucruri stupide doar ca să te placă oamenii. @TennisChannel, buni jurnaliști sportivi", a fost reacția lui Moutet
Este evident că Danielle Collins va veni cu o nouă replică, rămânând de văzut cum va continua conflictul dintre cei doi.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo