Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irina Bara a luptat eroic la Bogota, însă a fost eliminată dramatic de finalista Roland Garros 2012

Andrei Nicolae

Actualizat 05/04/2024 la 23:03 GMT+3

Irina Bara a fost eliminată din sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Bogota la capătul unei confruntări extrem de intense cu Sara Errani, scor 6-4, 2-6, 3-6. Românca a avut numeroase șanse de break în fața finalistei Roland Garros 2012, însă nu le-a putut converti și s-a văzut astfel învinsă după aproape 3 ore.

Irina Bara

Credit imagine: Eurosport

Bara a început perfect partida și a făcut break încă din primul game, după care a mai câștigat încă o dată pe serviciul adversarei, iar tabela indica deja scorul de 3-0. Românca părea că va avea un prim set facil cu Errani, însă italianca a revenit și a făcut la rândul ei două break-uri, egalând scorul la 3-3.
Bara a avut nervii mai tari pe final de set și a câștigat pe serviciul adversarei sale exact când conta, la scorul de 4-4. Ulterior, jucătoarea noastră a servit pentru set și a înschis primul act după 53 de minute, scor 6-3.
În cea de-a doua parte a meciului, finalista de la Roland Garros 2012 a părut din nou vulnerabilă, cedând pe propriul serviciu încă din primul game. Bara nu a putut profita însă de avantajul creat și Errani a făcut două break-uri la rând, după care a încheiat setul cu încă unul, finalizând actul al doilea după 58 de minute. În setul secund, românca de 29 de ani a avut opt șanse de a câștiga pe serviciul adversarei sale, însă a convertit una singură.
Citește și:

Irina Bara, out de la Bogota, după un meci extrem de intens cu Errani

În decisiv, cele două jucătoare s-au bazat mai mult pe break-uri decât pe game-urile câștigate pe propriul serviciu. Bara a fost prima care a câștigat pe serviciul adversarei sale, însă nu a profitat, iar Errani a făcut imediat rebreak-ul, lucru ce s-a repetat și în următoarele două game-uri.
Momentul decisiv a venit la 4-3, când Bara a servit și și-a pierdut serviciul. Errani a făcut 5-3, după care a tranșat partida pe propriul serviciu, la capătul unei partide extrem de intense încheiate după 2 ore și 44 de minute, scor 4-6, 6-2, 6-3.
Bara își ia astfel "adio" de la turneul din Bogota după un parcurs bun, în timp ce cvintupla campioană de Grand Slam de la dublu merge în semifinale, unde va da peste Tatjana Maria sau Camila Osorio.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo