Cori Gauff, primul titlu de WTA 1000 din carieră! Succes fără istoric în finala de la Cincinnati

Cori Gauff a câștigat în premieră un turneu de WTA 1000, după ce s-a impus în finala de la Cincinnati, scor 6-3, 6-4 în fața finalistei de la Roland Garros, Karolina Muchova.

Cori Gauff à Cincinnati

Credit imagine: Getty Images

Colaborarea cu Brad Gilbert funcționează perfect pentru tânăra de 19 ani, care are un parcurs impresionant în turneele din US Open Series. După titlul de la Washington și sferturi la Montreal, Cori Gauff a reușit o săptămână magică la Cincinnati.
Aseară, în semifinale, a trecut de liderul mondial, Iga Swiatek, în fața căreia pierduse toate cele 7 dispute anterioare fără să câștige set, iar azi a confirmat perioada de grație în fața Karolinei Muchova, cea care mai puțin de două luni juca finala French Open.
Finala nu a avut istoric, asta poate și pentru că cehoaica a jucat 4 meciuri de 3 seturi în această săptămână și s-a simțit extrem de obosită, așa cum recunoștea după semifinala câștigată în fața Sabelnkăi. "Simt până în măduva oaselor atâtea meciuri de trei seturi jucate. Doar ieri (n.r. sâmbătă) am avut puțin timp mai mult pentru a mă recupera. Evident, corpul meu se resimte", spunea Muchova după din penultimul act, la numărul doi mondial.

Cori Gauff - Karolina Muchova 6-3, 6-4 în finala de la Cincinnati

Sportiva de peste ocean a început în forță ultimul act de la Cincinnati, reușind breakul repede. Cehoaica a revenit în set, dar în cele din urmă Gauff a fost mult mai cerebrală și mai exactă în momentele cheie.
Gauff a servit doar în 50% din timp în primul set cu primul serviciu, dar a reușit un procentaj excelent al punctelor câștigate: 80%. De partea cealaltă, cehoaica a avut un procentaj dezastruos la mingile pe serviciul doi, doar 20%.
Al doilea set a început sub semnul echilibrului, dar de la 2-2, după un game extrem de lung, întins pe durata a peste 7 minute, Cori a făcut break-ul. Din acel moment, Muchova a cedat complet, sportiva din SUA reușind să își adjudece următoarele 3 gameuri. Karolina a avut o tresărire de orgoliu în momentul în care Gauff a servit pentru meci, la 5-2, reușind să anuleze 3 mingi de meci pentru a face apoi breakul, dar a cedat în cele din urmă setul secund cu 4-6.
Pentru ambele jucătoare a fost prima finală de simplu din categoria WTA 1000, astfel că Gauff a cucerit în premieră un turneu de asemenea valoare. Cu succesul de azi, Gauff urcă pe locul 6 WTA și îi face un marcaj strâns lui Ons Jabeur, locul 5, de care o desparte mai puțin de 250 de puncte. Muchova va urca pe locul 10 după Cincinnati, cea mai bună poziție din carieră.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo