Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

WTA Charleston | Ons Jabeur s-a calificat în finală, după un meci întrerupt de ploaie

Ion Alexandru

Actualizat 09/04/2023 la 08:59 GMT+3

WTA Charleston | Ons Jabeur va juca pentru al doilea an consecutiv finala de pe zgura gri din Carolina de Sud. Jabeur a trecut de Kasatkina la capătul unui meci fracturat de mai multe reprize de ploaie. Cealaltă semifinală, Pegula-Bencic a fost de asemenea întreruptă de ploaie și va fi reluată astăzi.

Ons Jabeur domine Daria Kasatkina à Charleston, le 8 avril 2023

Credit imagine: Getty Images

Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, numărul 5 mondial, s-a calificat în finala turneului WTA 500 de la Charleston (SUA), pentru al doilea an la rând, învingând-o în două seturi simetrice, 7-5, 7-5, pe rusoaica Daria Kasatkina (nr.8), sâmbătă, în prima partidă din semifinalele acestei competiţii.
Kasatkina, care a cucerit trofeul la Charleston în 2017, a câştigat trei ghemuri pe serviciul lui Jabeur, în primul set, conducând cu 5-2, înainte ca meciul să fie oprit timp de mai multe ore din cauza ploii.
După reluarea partidei, Jabeur a controlat jocul şi a reuşit să-şi adjudece primul set cu 7-5, după ce a câştigat cinci ghemuri consecutive, iar apoi s-a impus şi în setul secund, cu acelaşi scor.
Tunisianca, finalistă la Wimbledon şi US Open anul trecut, va disputa astfel a unsprezecea sa finală în circuitul feminin, prima de la debutul acestui sezon.
Ons Jabeur o va avea ca adversară pe câştigătoarea duelului dintre elveţianca Belinda Bencic, deţinătoarea titlului, şi americanca Jessica Pegula. Cea de-a doua semifinală de la Charleston a fost întreruptă sâmbătă din cauza ploii, la scorul de 4-2 în favoarea jucătoarei din Statele Unite, şi va fi reluată în cursul zilei de astăzi.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo