Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum arată "clasamentul adevărului" din tenisul feminin. Pe ce loc e Simona Halep după Roland Garros

Irina Aldea

Publicat 18/10/2020 la 11:26 GMT+3

Pentru că au considerat că ierarhia actuală din WTA nu oglindește situația așa cum este ea, americanii au întocmit "clasamentul adevărului din tenis".

Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Americanii au ținut să întocmească un clasament după ultimul turneu de Grand Slam al anului, un clasament care să exprime mult mai clar situația la nivel ierarhic. Acest clasament se numește "Elo", de la fizicianul americano-maghiar Arpad Elo, și este bazat pe un algoritm matematic. Mai exact, această ierarhieeste bazată pe valoarea jucătoarele întâlnite și nu de turneul la care participă sau faza competițională.
Potrivit Tennis Abstract, citat de spotmedia.ro, clasamentul este mult mai realist decât cel WTA, în care se ia forma din ultimele 52 de săptămâni. De asemenea, acest algoritm este foarte respectat în SUA și este folosit și în alte sporturi. În ierarhia americanilor, Simona Halep ocupă locul 3, în timp ce în clasamentul oficial al WTA se află pe poziția secundă. În mod surprinzător, lider este în continuare Ashleigh Barty, dar sportiva noastră este întrecută de Naomi Osaka.

Americanii au întocmit "clasamentul adevărului din tenis"

Petra Kvitova, aflată în clasamentul WTA pe 8, este pe 4 în clasamentul americanilor, iar Karolina Pliskova este pe 5, deși în cel oficial este pe locul 6. Sofia Kenin, aflată în cel WTA pe locul 4, în clasamentul Elo este pe 6, iar Elina Svitolina este pe 7. Probabil cel mai surprinzător fapt este că Barty se află în continuare pe locul 1, având în vedere că australianca nu a mai disputat vreun meci oficial de la începutul sezonului competițional.
Iată cum arată clasamentul realizat de americani:
  • Ashleigh Barty 2141.0 index Elo
  • Naomi Osaka 2140.5
  • Simona Halep 2124.5
  • Petra Kvitova 2043.7
  • Karolina Pliskova 2025.6
  • Sofia Kenin 2008.7
  • Elina Svitolina 2000.0
  • Kiki Bertens 1999.3
  • Aryna Sabalenka 1987.4
  • Garbine Muguruza 1977.7
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo