Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum arată programul Simonei Halep până la finalul sezonului! Cahill a dezvăluit unde va reveni românca pe teren

Irina Aldea

Publicat 14/07/2021 la 11:15 GMT+3

Simona Halep încă se află în vacanță, însă campioana noastră va reveni pe terenul de tenis în luna august. Până la finalul anului, românca ar urma să participe la încă trei turnee, dacă totul merge conform planului cu recuperarea.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep speră să revină în circuitul WTA în luna august, la turneul de la Cincinnati. Sportiva noastră nu a mai evoluat în circuit de la începutul lunii mai, când s-a accidentat la gamba stângă în turul al doilea al turneului de la Roma. După turneul de la Cincinnati, Simona are în plan participarea la ultimul Grand Slam al anului, US Open, după ce le-a ratat pe precedentele două, Roland Garros și Wimbledon.
După US Open, turneele la care ar putea participa Simona Halep sunt destul de puține, în condițiile în care competițiile din Asia au fost anulate și anul acesta. Sportiva noastră va face cel mai probabil deplasarea la Indian Wells, dacă starea fizică îi va permite. Deși în calendar este și Turneul Campioanelor, misiunea de calificare a sportivei noastre pare acum extrem de grea. În acest moment, Simona se află abia pe locul 38 în clasamentul WTA Race.
Simona Halep a participat anul acesta la 6 turnee: Gippsland Trophy (sferturi), Australian Open (sferturi), Miami (abandon în 16-imi), Stuttgart (semifinale), Madrid (optimi), Roma (abandon în 16-imi). Așa arată programul Simonei Halep până la finalul anului: 16-22 august: Cincinnati Open (WTA 1000), 30 august - 12 septembrie: US Open (Grand Slam) și 4-17 octombrie: Indian Wells (WTA 1000).

Darren Cahill a anunțat la ce turneu va reveni Simona Halep pe terenul de tenis

După finala masculină de la Wimbledon, Darren Cahill a oferit detalii despre situația Simonei Halep, menționând și care e turneul la care speră că sportiva noastră va reveni pe teren.Conform antrenorului său, Simona Halep se află acum în vacanță, iar acesta speră că va reveni pe teren la turneul de la Cincinnati.
Turneul de la Cincinnati va avea loc în perioada 16 - 22 august. Dubla campioană de Grand Slam din Constanța a ajuns de 3 ori în finala turneului din Statele Unite, dar a pierdut de fiecare dată. În 2015 a fost învinsă de Serena Williams, în 2017 de Garbine Muguruza, iar în 2018 a cedat în fața lui Kiki Bertens.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo