Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, apărat de căpitanul Serbiei după eliminarea din Cupa Davis: "Este cel mai mare erou al țării"

Andrei Nicolae

Actualizat 26/11/2023 la 14:04 GMT+2

Novak Djokovic a fost la un pas să o califice pe Serbia în finala Cupei Davis, însă liderul mondial a ratat trei mingi de meci în fața lui Jannik Sinner, după care a fost prezent și la înfrângerea în partida decisivă de la dublu. După eliminare, Nole a fost apărat de Victor Troicki, căpitanul naționalei, care nu a ezitat să vorbească la superlativ despre liderul mondial, în ciuda eșecului.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Deși Miomir Kecmanovic l-a învins pe Lorenzo Sonego la simplu în trei seturi, Novak Djokovic nu a reușit să profite de problemele pe serviciul advers, ratând trei mingi de meci consecutive în partida cu Jannik Sinner, care s-a impus cu scorul de 6-2, 2-6, 7-5, la capătul unui meci care a durat două ore și 35 de minute de joc.
Jannik Sinner și Lorenzo Sonego au calificat Italia în ultimul act învingându-i pe Novak Djokovic și Miomir Kecmanovic cu scorul de 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 35 de minute de joc. Astfel, Djokovic a pierdut două meciuri, ratând calificarea în marea finală a Davis Cup, acolo unde se vor confrunta Italia și Australia.
După meci, Djokovic și-a "turnat cenușă în cap", declarând că este singurul responsabil pentru acest eșec, însă în apărarea lui a sărit căpitanul naționalei sale, Victor Troicki. Fostul tenismen a încercat să ridice moralul elevilor săi și s-a declarat mândru de rezultat, după care a vorbit la superlativ despre Nole, pe care l-a numit un erou al Serbiei. De asemenea, Troicki a punctat faptul că Djokovic este la rândul său om și că și el poate greși în acest sport.
"Sunt mândru de jucătorii mei, de toată echipa. Din nefericire, nu a mers nici anul ăsta. Am fost la un punct distanță să ajungem în finală, unde am fi avut șansele noastre (n.r. să câștigăm Cupa Davis). Am fost atât de aproape încât această înfrângere are un gust amar în mod evident.
Vreau însă să amintesc meciul fenomenal al lui Misa (n.r. Miomir Kekmanovic) și meciul incredibil al lui Novak împotriva lui Sinner. Nole este cel mai mare erou al Serbiei, a realizat imposibilul de atât de multe ori, dar toată lumea pierde, e și el om, ăsta e sportul", a spus Troicki, potrivit We Love Tennis.
Citește și:

NOVAK DJOKOVIC, "DĂRÂMAT" DUPĂ ELIMINAREA SERBIEI DIN DAVIS CUP: "SUNT 100% RESPONSABIL, O TRAGEDIE!"

Echipa de Cupa Davis a Serbiei nu a reușit să ajungă pentru a treia oară în finală, iar Novak Djokovic și-a asumat responsabilitatea pentru înfrângere în cadrul unei discuții cu presa: "Felicit Italia, au meritat să se califice. Mai ales Jannik, aproape că nu a ratat deloc. Pentru mine, personal, este o mare dezamăgire. Îmi asum responsabilitatea pentru cele trei mingi de meci ratate. Sunt o tragedie. Când pierzi pentru țara ta, gustul amar este și mai mare, dar ce putem face? Să mergem înainte. A fost un an grozav pentru mine, dar nu s-a încheiat cum mi-aș fi dorit", a declarat Novak în fața presei.
Nole a vorbit mai pe larg despre cele trei mingi de meci ratate în fața lui Sinner: "La acest nivel, împotriva unui astfel de jucător, totul se întâmplă rapid. A servit extrem de bine, a nimerit punctele. Trebuie să i se acorde credit. Știm că are unul dintre cele mai rapide forehand-uri. Nu m-a surprins modul în care a servit. Cunosc calitatea lui Jannik. Ori de câte ori a avut nevoie, și-a găsit serviciul", a adăugat numărul unu mondial.
Novak a fost întrebat și despre pregătirea sa mentală pentru a juca astfel de meciuri la final de sezon, când nivelul oboselii e foarte ridicat: "Nu vreau să vorbesc despre asta. Va suna ca o scuză. Dar așa stau lucrurile. A fost dificil. Am încercat să mă înveselesc pentru sezonul pe care l-am avut, am încercat să-mi dau contribuția și pentru țară, dar astăzi nu a fost să fie", a conchis Djokovic, vizibil dezamăgit.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo