Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cupa Davis: Spania - România 2-0. "Puștiul minune" Alcaraz nu a avut milă de Copil

Cristian Mihală

Publicat 04/03/2022 la 16:41 GMT+2

Echipa Spaniei conduce formaţia României cu scorul de 2-0 în calificările Cupei Davis, după ce tânărul tenisman iberic Carlos Alcaraz l-a învins pe Marius Copil cu 6-4, 6-3, vineri, la Marbella.

Carlos Alcaraz en Marbella

Credit imagine: EFE

Alcaraz (18 ani, 19 ATP), la debutul său în echipa de Cupa Davis a Spaniei, a obţinut o victorie facilă, după o oră şi 32 minute, demonstrând o mai bună mobilitate şi constanţă în joc.
Copil (31 ani, 261 ATP), care a reuşit o serie de lovituri de efect, a comis mult prea multe greşeli, iar singurele sale două mingi de break au venit în ultimul gamm şi niciuna nu a fost fructificată. Dacă în primul set, Copil a cedat după singura minge de break a adversarului (4-6), în actul secund arădeanul a fost condus cu 4-1 şi a salvat apoi cinci mingi de break, fiind învins în cele din urmă cu 6-3.
Copil a comis 6 duble greşeli şi a avut un procentaj modest la mingile puse în teren cu primul serviciu (49%). La mingile direct câştigătoare, raportul a fost egal, 21-21, dar Copil a avut mai multe erori neforţate (22-9).
CITEȘTE ȘI:

Cupa Davis: Bautista Agut, victorie scurtă cu Adrian Boitan

În primul meci de simplu, Roberto Bautista Agut (33 ani, 15 ATP) a trecut de Gabi Adrian Boitan (22 ani, 721 ATP), cu 6-3, 6-1.
Sâmbătă, partidele vor debuta la ora 12:00 (ora României), cu meciul de dublu Nicolae Frunză/Horia Tecău - Alejandro Davidovich Fokina/Pedro Martinez, urmând să continue cu cele două meciuri de simplu, Roberto Bautista Agut - Marius Copil şi Carlos Alcaraz - Gabi Adrian Boitan.
Ştefan Paloşi completează echipa României, al cărei căpitan nejucător este Gabriel Trifu, iar antrenor este Andrei Mlendea.
Din lotul Spaniei mai face parte Pablo Carreno Busta, căpitan fiind Sergi Bruguera.
Spania, care a cucerit de şase ori Salatiera de Argint, are 3-1 în meciurile directe cu România.
Câştigătoarea confruntării dintre Spania şi România se va califica în faza finală a Cupei Davis din 2022, care se va desfăşura după noul format, cu 16 echipe, repartizate în patru grupe, cu patru sedii diferite. Primele două clasate în fiecare grupă vor participa apoi la turneul final, într-un oraş care urmează să fie desemnat.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo