Lângă cine a fost Djokovic văzut antrenându-se, după eliminarea de la US Open! Sârbul e "all in" pentru Cupa Davis
Publicat 11/09/2024 la 16:37 GMT+3
Novak Djokovic a fost eliminat prematur de la US Open, dar sârbul a depășit momentul nefast de la Flushing Meadows și acum trage tare pentru a fi în formă cât mai bună la meciurile din Cupa Davis, alături de naționala Serbiei.
Novak Djokovic, US Open 2024
Credit imagine: Getty Images
Campion en-titre la US Open, Novak Djokovic a fost eliminat în turul trei de la US Open, după ce a cedat în mod surprinzător, în patru seturi, 6-4, 6-4, 2-6, 6-4, în faţa australianului Alexei Popyrin, pe care-l învinsese în primele trei confruntări directe.
După plecarea de la New York, Djokovic a revenit în Serbia pentru a pregăti viitoarele competiții, iar la finalul acestei săptămâni sârbul va reveni pe teren.
Câștigător a 24 de trofee majore în carieră, Nole a spus în repetate rânduri cât de mult este motivat de faptul că joacă pentru echipa națională, iar în weekend-ul 14-15 noiembrie va avea șansa să joace din nou pentru țara sa, după aurul olimpic de la Paris.
Novak Djokovic revine pe teren la finalul acestei săptămâni
Miercuri dimineața, Novak Djokovic a fost văzut lângă conaționalul său, Dusan Lajovic, la Belgrad. Cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile se pregătește pentru meciurile împotriva Greciei din Cupa Davis, care vor avea loc în sala "Aleksandar Nikolic".
Tragerea la sorți a meciurilor din Cupa Davis este programată pe 13 septembrie.
Pe lângă Novak Djokovic, pentru Serbia vor mai evolua contra Greciei, care va veni fără Stefanos Tsitsipas, Miomir Kecmanović, Dušan Lajović și Hamad Međedović.
După Cupa Davis următorul turneu din planul lui Djokovic este Shanghai (între 30 septembrie și 13 octombrie), unde a jucat ultima dată în 2019. După o pauză de trei ani din cauza pandemiei de COVID-19, Shanghai a revenit în calendar sezonul trecut, iar Novak a câștigat patru titluri acolo, ultimul în 2018. În afară de tenis, Djokovic plănuiește să revină în China pentru a se reconecta cu piața de acolo, într-o țară în care are mulți fani.
Următorul eveniment care va fi cu siguranță în programul celui mai longeviv lider mondial este turneul demonstrativ din Arabia Saudită numit "Six Kings Slam" - se plătește un milion și jumătate de dolari pentru participare, iar câștigătorul va fi recompensat cu până la șase milioane de dolari. Turneul demonstrativ este programat între 16 și 19 octombrie, iar pe lângă Novak vor fi prezenți Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Jannik Sinner, Daniil Medvedev și Holger Rune.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo