Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV - Daria Snigur, ultima adversară a Simonei Halep, rupe tăcerea: "A fost o înscenare!"

Cristian Mihală

Actualizat 15/05/2023 la 14:32 GMT+3

Daria Snigur, jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep la ultimul meci înainte de suspendare (US Open 2022), e convinsă că sportiva noastră este nevinovată. Jucătoarea născută la Kiev vorbește, într-un interviu exclusiv pentru Eurosport, despre o posibilă înscenare și e convinsă că Simo își va găsi dreptatea.

Daria Snigur, interviu exclusiv pentru Eurosport. Ce spune despre Simona Halep: "A fost o înscenare"

Simona Halep nu a mai jucat de aproape 8 luni, fiind suspendată temporar din tenis, după ce a ieșit pozitivă la Roxadustat la un test anti-doping efectuat la US Open 2022. De atunci, românca a început să-și pregătească apărarea și chiar dacă a declarat recent că are dovezile necesare pentru a-și demonstra nevinovăția, cazul său întârzie să fie judecat.
Daria Snigur a fost ultima jucătoare care a întâlnit-o pe campioana de la Roland Garros și Wimbledon, ucraineanca reușind marea surpriză a ediției de anul trecut de la Flushing Meadows: ea s-a impus cu scorul de 6-2, 0-6, 6-4 în fața Simonei Halep. La aproape 9 luni distanţă, ucraineanca a vorbit pentru Eurosport despre cum a trăit acel meci, dar şi-a făcut cunoscută poziţia în legătură cu scandalul de dopaj în care e implicată sportiva noastră.

Interviu cu Daria Snigur, ultima adversară pentru Simona Halep

Cum a fost să reușești să o învingi pe Halep, la US Open 2022?
A fost o victorie neașteptată pentru că Simona este o mare jucătoare de tenis. Nu mi-am putut imagina că pot juca așa cum am făcut-o. Este cel mai bun meci al carierei mele!
Cum a fost când ai auzit că Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj? Mai ales că testul pozitiv a venit chiar după US Open.
Cred că a fost o înscenare, în opinia mea, pentru că juca atât de bine înaintea acestei probleme! Ea nu are nevoie de doping. Este imposibil pentru Simona
Ai simțit ceva în acel meci? A fost tensionată?
Nu, nu cred. Eu am venit de calificări. Cred că Simona...Nu știu. Cred că Simona trebuia să câștige!
Ce ai simțit înaintea meciului?
Am fost foarte emoționată pentru că a fost primul meci pe terenul central, Louis Armstrong împotriva Simonei Halep. Am avut multe emoții. Foarte mulți oameni au urmărit acel meci al nostru...
Ai plâns după acea victorie?
Am plâns pentru că a fost o victorie foarte importantă! Mai ales în aceste vremuri, în care războiul continuă în țara mea. A fost ceva imposibil de realizat, nu-mi venea să cred că am câștigat.
Care este cel mai mare vis al tău în tenis? Să fii pe primul loc în lume sau să câștugi un turneu de Grand Slam?
Aș prefera să câștig un turneu de Grand Slam.
Ai o nouă șansă la Roland Garros?
Nu, urăsc zgura! Poate la Wimbledon,
Ai un mesaj pentru Simona Halep?
Voi fi foarte fericită când Simona va reveni. Voi fi foarte fericită pentru că este o persoană minunată, în opinia mea și o jucătoare foarte mare. Vom vedea. Cred că totul va fi bine.
picture

Simona Halep, înfrângere dureroasă la US Open 2022! Românca, eliminată în turul 1 de Daria Snigur

Din păcate pentru Snigur, victoria contra Simonei Halep, a fost un rezultat izolat, ea nereușind să aibă alte rezultate excelente, care să-i aducă măcar debutul în Top 100 WTA. Cel mai bun loc ocupat de ucraineancă e 105 WTA, atins pe 14 noiembrie 2022. În turul secund de la US Open, Snigur era învinsă de Rebecca Marino în minimum de seturi. De atunci, ucraineanca a disputat 20 de turnee în total, până în prezent, majoritatea în circuitul ITF (15). În toate aceste competiții de eșalon inferior, sportiva născută la Kiev nu a reușit să câștige vreun titlu.

Simona Halep are în față o posibilă luptă extrem de lungă pentru a-și demonstra nevinovăția

Simona Halep încă așteaptă să fie judecată în cazul de dopaj pentru care e suspendată provizoriu din tenis. Agenția de Integritate a Tenisului a emis recent un comunicat amplu, în care a explicat care sunt pașii de urmat în asemenea circumstanțe, precizând că după primul verdict, dat de Sport Resolutions, oricare dintre părți poate face apel la TAS, iar acolo procesul ar putea dura peste un an.
"Odată ce ambele părți sunt convinse că au dovezile de care au nevoie, este convocat un tribunal independent. ITIA folosește organismul independent de arbitraj sportiv Sport Resolutions pentru a-și desfășura audierile, iar comisia este de obicei alcătuită din până la trei experți juridici, fără legături cu niciuna dintre părți. O audiere poate avea loc de la distanță sau în persoană și are, de obicei, o perioadă de o zi – deși poate fi mai lungă dacă este un caz deosebit de complicat sau disputat.
Odată ce comisia a luat decizia, ITIA va publica decizia pe site-ul său web și printr-un comunicat de presă. Oricare dintre părți poate face apel decizia completului independent de audiere al Sport Resolutions la Curtea de Arbitraj pentru Sport (TAS) din Lausanne, Elveția. TAS va desfășura o altă audiere pentru a examina din nou probele și pentru a stabili dacă recurentul a demonstrat că rezultatul în primă instanță trebuie menținut sau anulat. Procesul în fața TAS, de la momentul în care un jucător sau ITIA au făcut contestație până la primirea deciziei, poate dura mai mult de 12 luni.", se arată în comunicatul emis pe site-ul oficial al celor de la ITIA.
Conform afirmațiilor Simonei, ea ar putea fi audiată pe data de 28 mai la tribunalul Sport Resolutions din Marea Britanie, dar nici acea dată nu este bătută în cuie, deoarece partea acuzatoare ar putea cere amânarea. Procedurile în astfel de cazuri sunt foarte complexe și, din păcate, sportivii nu pot face nimic, fiind la mâna autorităților competente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo