Încă de când a pătruns în TOP 10 WTA, Simona Halep a primit o atenție specială din partea presei internaționale. Inevitabil, la un moment dat în discuție a apărut și Serena Williams, care, deși a trecut bine de 30 de ani, continuă să se lupte cu recordurile și să își dorească să adune trofee. Din acel moment, Simo a spus că nu se vede jucând după 30 de ani, dorind să își întemeieze o familie.
Între timp, lucrurile nu s-au schimbat, fapt confirmat de antrenorul său, Darren Cahill. Tehnicianul australian a explicat că sportiva lui va mai rămâne în circuit 3, maximum 4 ani. Obiectivele pentru finalul carierei sunt simple: anul acesta Simo își dorește mai mult ca orice o medalie la Jocurile Olimpice, apoi se va concentra pe turneele de Grand Slam. Are deja două (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019), jucând totodată trei finale (două la Roland Garros și una la Australian Open).
"Simona are 28 de ani si nu va juca până la 35 de ani. Se va concentra pe viața de familie peste 3-4 ani. Marele său obiectiv este să-și maximizeze jocul și să câștige Jocurile Olimpice pentru România. În plus, vrea să mai câștige câteva turnee de Grand Slam", a spus Darren Cahill în presa din Australia.
Tenis
Simona Halep împlinește 30 de ani! Cum a fost anul 2021 pentru sportivă și ce urmează pentru ea
ACUM 2 ORE
Întrebată la Australian Open cum va proceda în momentul retragerii, în contextul în care Caroline Wozniacki a jucat la Melbourne ultimul turneu din carieră, Halep a dezvăluit că va proceda similar cu sportiva daneză.
Chiar vorbeam ieri cu fratele meu despre asta. Nu știu, nu m-am gândit încă la asta. Dar probabil că voi face ca ea. Voi anunța că voi juca un ultim turneu, iar apoi mă voi retrage. Nu pot spune că acesta este ultimul meu an în circuit pentru că mă răzgândesc destul de des. Voi anunța înainte și apoi voi fi în afara acestei lumi | Simona Halep
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata.
Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
25/09/2021 LA 06:40
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021, eclipsat de Emma Răducanu! Ce loc surpriză ocupă Simona Halep
23/09/2021 LA 13:20