Simona Halep are în acest moment un psihic de fier, la acest lucru contribuind din plin Darren Cahill, omul din spatele succeselor fantastice ale fostului lider mondial.
Totuși, de-a lungul timpului sportiva noastră nu a fost mereu la acest nivel din punct de vedere mental, dimpotrivă. Simo a simțit presiunea câștigării primului Grand Slam, dar și al accederii pe primul loc în ierarhia WTA.
Cel mai greu moment a fost după Roland Garros 2017. Halep pierduse deja în acel moment o finală la Paris, dar între timp devenise marea favorită a turneului. În față, în ultimul act, îi stătea o adversară abordabilă, Jelena Ostapenko. Iar lucrurile au părut, timp de un set și jumătate, că se îndreaptă către deznodământul așteptat de toți. Teama de victorie și evoluția fantastică a letonei, căreia au început să îi intre toate loviturile, și-au pus amprenta pe rezultatul meciului. Letona s-a impus cu 4–6, 6–4, 6–3, trimițând-o pe Halep în brațele deznădejdii.
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021, eclipsat de Emma Răducanu! Ce loc surpriză ocupă Simona Halep
IERI LA 13:20
"A fost extrem de neplăcut pentru amândoi. Sunt sigur că mai mult pentru ea decât pentru mine. Ea a avut mereu visul să câștige un Grand Slam, iar Parisul era un oraș apropiat de inima ei întrucât a crescut pe zgură. Să aibă un set și un break și să lase meciul să-i scape printre degete... După meci, a fost incredibil de dificil sa gestionăm momentul. Rolul unui antrenor este să o readucă pe picioare, să-i readucă bucuria. A durat ceva, dar apoi a ajuns în sferturi la Wimbledon, a avut câteva șanse să ajungă pe locul 1 WTA și a reușit în cele din urmă în Asia", a spus Darren Cahill pentru Eurosport.

Darren Cahill, omul cheie în cariera Simonei Halep

Cea mai bună jucătoare de tenis a României a început colaborarea cu Cahill în 2015, după ce a lucrat anterior cu tehnicianul de la Antipozi în cadrul programului Adidas de dezvoltarea a carierei tinerilor jucători. Alături de australian, Simona Halep a bifat cele mai importante obiective pe care și le setase odată ce a pătruns în elita tenisului mondial: să ajungă lider mondial și să cucerească un titlu de Grand Slam. Între timp, românca a acumulat pe prima poziție 64 de săptămâni și a cucerit două titluri majore în carieră, însă primul succes nu se uită niciodată, așa cum susține și Nike.
Alături de Cahill, Roland Garros 2018, Simona obținea cea mai dulce victorie a carierei, după o finală disputată cu americanca Sloane Stephens. După două finale pierdute la Paris, Simona a reușit până la urmă să câștige trofeul mult visat, totul sub îndrumarea lui Darren Cahill. De altfel, chiar dacă nu a mai fost în mod oficial alături de ea, australianul a continuat să o urmărească pe Simona, să meargă la unele antrenamente cu echipa actuală și să-i ofere sfaturi prețioase. La Wimbledon, Darren a fost și el prin preajmă, iar Simona nu a uitat nicio clipă să menționeze acest fapt.
Chiar dacă echipa Simonei a format un tot unitar în vederea succesului ei, Darren Cahill a reușit să o ducă pe jucătoarea din Constanța la un alt nivel în tenisul mondial feminin, să fie lider mondial, să fie campioană de Grand Slam și să constituie în permanență un real pericol pentru rivalele din circuit.
Alături de australian, Simona a bifat mai multe rezultate notabile pentru cariera ei: 2015: Miami (semifinale), Stuttgart (semifinale), Roma (semifinale), Rogers Cup (Toronto, semifinale), Cincinnati (finalistă), US Open (semifinale); 2016: Madrid (câștigătoare), Wimbledon (sferturi), București (campioană), Rogers Cup (Montreal, campioană), Cincinnati (semifinale);2017: Stuttgart (semifinale), Madrid (campioană), Roma (finalistă), Roland Garros (finalistă), Wimbledon (sferturi), Rogers Cup (Toronto, semifinale), Cincinnati (finalistă), Beijing (finalistă, a devenit numărul unu mondial); 2018: Shenzhen (câștigătoare), Australian Open (finalistă), Indian Wells (semifinalistă), Roma (finalistă), Roland Garros (câștigătoare), Rogers Cup (Monteal, câștigătoare), Cincinnati (finalistă).
https://i.eurosport.com/2020/05/14/2818725.jpg
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
22/09/2021 LA 20:40
Tenis
"M-a luat prin surprindere!" Ce a spus Ilie Năstase despre despărțirea dintre Simona Halep și Cahill
22/09/2021 LA 17:33